Binefacerea întreprinsă în folosul oamenilor de Părintele Ierodiacon Visarion 

Activitatea memorială a unui Sfânt Părinte filantrop al Bisericii din vremurile contemporane:

Părintele Visarion, un stâlp de nădejde al Bisericii Ortodoxe Române și o comoară de mare preț pentru lucrarea duhovnicească din cadrul comunității creștine, a luat din sânul Bisericii învățătura spre zidirea sufletelor, învățătură transmisă după cum a fost predania de la Sfinții Apostoli și de la Sfinții Părinți. Întreaga lucrare a Părintelui Visarion din cadrul Bisericii este un exemplu corespunzător, demn de urmat pentru toată umanitatea din zilele noastre.

Părintele Visarion a avut pe tot parcursul vieții sale noblețe duhovnicească și dărnicie dezinteresată. Fiind plin de altruism a practicat milostenia sub diferite forme: ajutorare a semenilor prin generozitate, acțiuni de binefacere, iubire umanitară, milă adâncă și, în mod deosebit, jertfirea de sine în favoarea celorlalți. Suflet ales de Dumnezeu pentru a-i propovădui cuvântul mărturisit de Hristos în Evanghelii, a avut cutezanța și demnitatea filantropică a celor din vechime, dar cu o atitudine contemporană. Niciodată nu a abandonat țelul lucrării pastorale, a avut hotărârea neclintită de a sluji lui Hristos în orice împrejurare, asumându-și milostenia ca una dintre căile binecuvântate de Dumnezeu. Sfinția Sa era copleșit continuu de un sentiment de compasiune și de înțelegere față de suferința oamenilor, luând asupra sa durerea aproapelui, pentru aceasta în rugăciunile sale cerea îndurare de la Dumnezeu pentru omenire. Iubitor de neam, de țară și de pământul strămoșesc, a susținut spiritual și material activitatea filantropică a românilor, indiferent de regimul politic în care s-a găsit țara, indiferent de greutatea încercărilor la care era supus.

Încă din fragedă copilărie, Părintele Visarion avea darul milosteniei: era chibzuit precum un om matur, mereu lucra ceva, își ajuta părinții, apropiații, iar copiilor săraci le oferea mici daruri și mângâiere sufletească. Chiar de la vârsta de 15 ani făcea misionarism și binefaceri, după modelul frățiilor de cruce: mângâia pe cei întristați, îi încuraja pe cei deznădăjduiți și cerceta pe cei bolnavi. Argumente pentru aceste fapte găsim în scrierile depre Părintele Visarion: ”Povestea odată cum a îngrijit de un om care avea infecție la picior până acesta a murit, și altădată cum mergea pe furiș în casa unor oameni scăpătați dintr-un sat alăturat, ducând-le hăinuțe și mâncare copiilor orfani ce locuiau acolo. Unul dintre acești orfani, ajuns la maturitate, om respectabil, avea să-i aducă mulțumiri mai târziu, sărutând-i picioarele cu lacrimi. Multe fapte de milostenie făcea de când era copil și de asemenea era nelipsit de la treburile bisericii.”(II Corinteni 6:13). Acesta a fost motivul pentru care autoritățile fostului regim politic l-au urmărit și i-au interzis activitatea în toate zonele țării.¹. Aplecarea spre bunăvoință și dragostea pe care o arăta tuturor i-au format râvna nestăvilită pentru devotamentul dus până la sacrificiu, după modelul evanghelic: Lărgiți și voi inimile voastre

Anii tinereții, cumpănă între ambianța duhovnicească de formare a atletului lui Hristos, pun în evidență și virtutea milostivirii sufletești, aspirație care se definește în anumite etape ale vieții Sfinției Sale. Înrolarea în armată este începutul unei etape importante în cadrul misionarismului Părintelui Visarion; a predicat în armată camarazilor săi, mărturisind cuvântul evanghelic și faptele Mântuitorului, în mod deosebit pe cel care evidențiază mila Acestuia față de oameni. O etapă în care Părintele și-a expus dragostea față de aproapele și mărinimia sufletească a fost războiul la care a luat parte, pe front a fost plin de compasiune față de răniți și muribunzi, îmbinând activitatea de aprovizionare cu hrană, îmbrăcăminte, medicamente și corespondența poștală, ales fiind să asigure legătura între regimente. Perioada din mănăstirile în care a fost închinoviat expune atât activitatea călugărască, cât și legătura de bunăvoință pe care o avea cu ucenicii. Era primul la ascultările grele, își învăța ucenicii mireni cum să-și chivernisească familiile, dar îi îndemna și la activități de întrajutorare pentru oameni. Solidaritatea era pentru dânsul un concept fundamental, creator de atmosferă, în care un mistic autentic putea lucra rugăciunea inimii neîncetat. Părintele Visarion s-a stabilit la biserica Sfântul Nicolae-Sârbi din București în anul 1973, unde timp de 10 ani a desfășurat o activitate duhovnicească intensă, dar și filantropică, răspândind grație și îngăduință printre semeni: „Taica Părinte îndemna pe toți ucenicii să pună în lucrare darurile, talanții cu care erau înzestrați de Dumnezeu și să fie de folos aproapelui, cu smerenie și discreție. Tuturor le dădea de lucru duhovnicesc și nu era neglijat nici un prilej de a face fapte bune”.²

Părintele Visarion a desfășurat o activitate de binefacere fie direct prin activitățile Sfinției Sale, fie indirect prin ucenicii săi. Personal vizita familii în vârstă, oameni bolnavi în spitale și la casele lor, punea la dispoziție sume de bani, iar cei mai mulți se așezau în rând la chilia Sfinției Sale, unde primeau ajutor sufletesc și trupesc. Întemeia întâlniri catehetice în cadrul Bisericii: ucenicii ascultau predici și cuvinte de învățătură, slujeau și organizau acțiuni filantropice la aziluri și orfelinate, pentru ajutorarea copiilor, bătrânilor, bolnavilor și săracilor. Sfinția Sa organiza grupuri de credincioși care mergeau regulat cu pachete care conțineau hrană și îmbrăcăminte la azilele de bătrâni: Ciolpani, Spitalul 10 (actualul Spital de Boli Cronice Sf. Luca); la orfelinatele de copii de la Buftea, Urziceni, Vidra și București; în centrele de recuperare neuropsihiatrică pentru adulți: Bălăceanca, Săpunari, Cula și Cărpiniș; pentru copii: Tătărăi și Hotarele. Acele pachete (care conțineau brânză, salam, ouă, pâine, fructe, legume, dulciuri, sucuri) erau transportate cu mașinile proprii, erau împărțite direct de către credincioși persoanelor rezidente din centrele vizitate cu foarte multă rugăciune, cu iscusință, sacrificiu și cu teamă față de autoritățile fostului regim de tristă amintire, care făceau razie în perioada raționalizării consumului. Intrarea în spital se făcea foarte greu deoarece era necesar acordul directorului, iar creștinii cu precauție pretindeau că au parastas în familie și purtau doliu doar ca să poată ajunge la oamenii aflați la limita înfometării. Se organizau câte 4-5 sărindare în cursul unui an și se vizitau deținuții din penitenciare cu daruri de hrană și îmbrăcăminte. Se înmormântau cei neidentificați de la morgă și bătrânii părăsiți (Părintele Visarion punea la dispoziție sumele de bani necesare pentru organizarea tuturor celor necesare: cumpărarea sicriului, crucii, cumpărarea hainelor de înmormântare – haine noi, curate – , se făcea colivă, pachete, se mergea cu preot la groapă pentru săvârșirea slujbei de înmormântare; se ținea rânduielile de pomenire până la 7 ani, cu pomenirea la sărindarele făcute în Biserică). Se creau condiții decente de trai familiilor numeroase, văduvelor, orfanilor și bătrânilor cu situație materială precară și celor suferinzi.

Îngăduința Părintelui Visarion, îndurarea față de omul căzut în păcat și reabilitarea relației cu Dumnezeu este evidențiată prin recomandarea pe care o făcea femeilor care făcuseră avorturi, adică să boteze copiii abandonați în leagăne sau maternități. Dumnezeu făcea minuni prin credința și mila Părintelui Visarion, căci o credincioasă mărturisește cum a fost izbăvită de chiuretaj și s-a vindecat de cancer mergând la Părintele Visarion: „Doctorii mi-au propus să fac chiuretaj pentru a înlătura și tumoarea. [...] Sfinția Voastră mi-ați dat unele sfaturi și m-ați pus la rugăciuni. Și m-ați încredințat zicându-mi: Fii liniștită, Ioana, că atunci când vei naște, va ieși și tumoarea. Și exact așa a fost. Am născut băieți gemeni, ieșind și tumoarea. Peste 10 medici, români și străini, mă compătimeau că voi muri la naștere, iar acum se minunau și dânșii, cum m-a salvat Dumnezeu”³.

Milosteniile sufletești și materiale erau premergătoare lucrării duhovnicești a Părintelui Visarion, amintim icoanele pictate de Sfinția Sa pe care le dăruia ucenicilor, iar ucenicii le multiplicau și le așezau în saloanele de spital, în școli, în casele credicioșilor și în birourile instituțiilor de stat. Amintim și broșuri cu îndreptare de spovedanie, învățături tipărite, casete cu cântări duhovnicești și slujbe, filme cu Viața și Patimile Domnului Iisus Hristos, cu Viața Maicii Domnului, iar după 1992 revistele Pâine și apă pentru suflet. Nu era niciodată obosit în munca pentru zidirea sufletească a aproapelui: "Din zori și până în noapte Părintele Visarion era în slujba aproapelui. Fiecare suflet care trecea pe la dânsul primea câte ceva. Tuturor le purta de grijă ca o mamă, îndrumând, mângâind, mustrând cu blândețe când se făceau greșeli. Hrana dânsului era să facă voia Domnului, să aducă lumea la lumină. Răspundea la telefoane, vorbea cu toți, ducea în spate bolnavi sufletește cărora le lega rănile și încuraja pe fiecare în parte”.⁴

Când boala l-a izolat la domiciliu de mulțimile care-l căutau, lucrarea milostivirii a continuat prin strădania și profunda evlavie a ucenicilor săi. Duhul de rugăciune, organizatoric, milostiv și discret al Părintelui Visarion se odihnește până astăzi peste sufletele și viețile credincioșilor care l-au urmat, acțiunile practice și filantropice din cadrul Bisericii având mai departe un rol important. Părintele Visarion a împlinit cuvântul Mântuitorului amintit în Evanghelia de la Matei (25: 35-36)„Flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și Mi-ați dat să beau, străin am fost și M-ați primit, gol am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav am fost și M-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la Mine”.

Părintele Visarion s-a aplecat spre cei suferinzi, asemănându-se cu Sfântul Vasile cel Mare, în discreție, tămăduiri în chip minunat, blândețe și dragoste, sădind în sufletul credincioșilor obiceiul cel bun și frumos, milostenia creștină. Cel mai bun exemplu de milostenie ne-a fost chiar el însuși:„Prototipul samarineanului milostiv este Hristos, iar Părintele Visarion Iugulescu știe ce presupune imitarea modelului.”⁵.

Acest articol apare cu ocazia încheierii anului comemorativ al filantropilor ortodocși creștini, propus de către Sfântul Sinod al Patriarhiei Ortodoxe Române la sugestia Preafericitului Patriarh Daniel și la pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, a cărui nume de botez l-a purtat cu onoare și demnitate Părintele Visarion.

Spre slava și mila lui Dumnezeu!

Unul dintre ucenicii care a cunoscut mărinimia duhovnicească prin Părintele Visarion,

Arhimandrit Hariton Negrea