Biserica Sfântul Andrei din Kiev a fost atacată după ce a trecut la administrația Patriarhiei Ecumenice
Persoane necunoscute au atacat porțile bisericii Sf. Andrei din Kiev cu cocktail-uri Molotov. Reprezentanții bisericii ucrainene consideră că este vorba de o încercare de intimidare a reprezentanților Patriarhiei Ecumenice.
Incidentul s-a produs în cursul dimineții de 15 noiembrie, în contextul tensiunilor religioase actuale cu Rusia privind recunoașterea unei Biserici Ortodoxe independente de tutela Moscovei, fără a produce daune semnificative, au anunțat Biserica Ucraineană și poliția, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Biserica Sfântul Andrei din Kiev este considerată o bijuterie a arhitecturii baroce a secolului al XVIII-lea, fiind amplasată pe o colină din centrul Kievului.
Chemată să intervină după lansarea a două cocktailuri Molotov asupra porții bisericii, poliția municipală a anunțat într-un comunicat că a deschis o anchetă pentru 'tentativă' de a produce „daune premeditateși pentru "încălcarea egalității de drepturi", delict pasibil de zece ani de închisoare.
Poliția a precizat că a găsit un rucsac cu alte cocktailuri Molotov, adăugând că „cel puțin patru” persoane sunt implicate, dar că nimeni nu a fost rănit.
Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului a recunoscut autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei la mijlocul lunii trecute.
Decizia a fost luată în cadrul adunării sinodului de la Istanbul care a stabilit că anexarea Mitropoliei de la Kiev de către Biserica Ortodoxă Rusă în anul 1686 a fost ilegală.
În semn de recunoștință față de hotărârea Patriarhului Bartolomeu, mai multe biserici din țara vecină au trecut sub controlul Patriarhiei Ecumenice.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Locații: Kiev
Subiecte: Religia Ortodoxa
Organizații: Biserica Ortodoxă Rusă Patriarhia Constantinopolului
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)