CUVÂNTUL IERARHULUI. PS Macarie: Stimați oficiali ai statului român, boala nu se combate cu metode polițienești, cu „sechestrarea” abuzivă a sfintelor moaște ale Cuvioasei Parascheva
Împreună pătimim, împreună să și mărturisim!
Biserica neamului nostru a răspuns restricțiilor severe cu care s-a confruntat în această perioadă cu tot binele filantropiei sociale pe care a putut să-l facă. Și a respectat întocmai toate măsurile și recomandările legale impuse de autorități!
Aceasta să fie, oare, recunoștința? „Sechestrarea” polițienească și abuzivă a sfintelor moaște ale Cuvioasei Parascheva și oprirea creștinilor care vor să o cinstească pe motivul derizoriu al domiciliului din buletin? Mai înainte, însă, de a fi cetățeni ai României cu domiciliul într-un oarecare oraș, suntem cetățeni ai Ierusalimului ceresc. Iar de drepturile acestei cetățenii nu ne poate lipsi nicio autoritate lumească.
Frate și soră pelerini care ani la rândul ați avut ca mângâiere cinstirea sfintelor moaște și închinarea la Cuvioasa Parascheva, sunt alături de voi și iau asupră-mi durerea voastră! Vă îmbrățișez cu rugăciunea!
Fraților împreună slujitori ai altarului, care plângeți acum în fața catedralei din Iași păzită de gardieni, împreună pătimesc și eu cu voi și îmi cer și eu iertare de la credincioși pentru neputința de a le păstra acestora bucuria atingerii icoanelor și sfinților. Cu toată inima mea, sunt alături de Părintele Mitropolit Teofan și de toți slujitorii altarelor din Moldova.
Stimați oficiali ai statului român, boala nu se combate cu metode polițienești, ci se poate combate cu înțelepciune, fără a pune poveri suplimentare pe umerii oamenilor. Suedia, țara în care își are sediul Episcopia noastră a Europei de Nord, este o dovadă în acest sens.
Să ne rugăm la Sfânta Cuvioasa Parascheva să ne dea luminare, iertare, sănătate și mântuire!
+MACARIE,

Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Homo Blănosus: Marea Resetare se transformă în Desen Animat
Recomandările noastre
Persoane: PS Macarie
Locații: Iaşi
Subiecte: Pelerinaj Sfânta Parascheva
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)