Cancer la 31 de ani. Drama prin care trece o tânără educatoare din România
Drama unei educatoare de numai 31 de ani. Tânăra se luptă cu cancerul în Săptămâna Patimilor.
Antonela și-a dedicat viața copiilor, pe care îi iubește necondiționat și îi îndrumă pas cu pas pe drumul spre cunoaștere. O meserie nobilă care i-a dat sens vieții.
Acum, în Săptămâna Patimilor, Antonela se află pe un pat de spital. Viața ei atârnă de un fir de ață. Educatoarea mult iubită, nu doar de cei trei copilași ai ei - Erika, Sofia și Tudor, ci și de micuții de la grădiniță, suferă de cancer cerebral. Medicii spun că are șanse de vindecare. Tratamentul care i-ar putea salva viața costă însă 90.000 de euro, scrie Știripesurse.
„În februarie, la un control de rutină, urmat de un examen RMN, am aflat că am două formațiuni canceroase la nivel cerebral. Aveam dureri de cap, amețeli din ce în ce mai dese și o stare accentuată de somnolență. Pentru că am 3 copii mici, am pus totul pe seama oboselii și a surmenajului.
Diagnosticul dur m-a făcut să văd însă viața din altă perspectivă. M-a determinat să îmi pun întrebări existențiale, să mă gândesc mai mult la copii, la familia mea, la scopul meu în această lume. Copiii nu înțeleg prea bine nici acum ce mi se întâmplă, sunt prea mici pentru a percepe gravitatea situației.
Sunt afectați însă de absența mea și îl întreabă mereu pe tatăl lor când mă întorc acasă. I-am explicat doar fetiței celei mari, în vârstă de 6 ani, că plec la tratament, ca să fiu sănătoasă,” a povestit cu lacrimi în ochi, de pe un pat de spital, tânăra educatoare.
,,După aflarea diagnosticului, am început de urgență imunoterapia. 5 luni a durat tratamentul. Am făcut un credit de nevoi personale ca să putem acoperi costurile. Totul a decurs bine, iar de Crăciun am fost acasă lângă familia mea.
Bucuria nu avea să dureze însă prea mult. În Postul Paștelui simptomele inițiale au revenit, am început să am amețeli, iar medicii mi-au confirmat că boala a recidivat. Am simțit că se învârte totul cu mine. Nu știam ce să le mai spunem copiilor când am ajuns acasă,” a mai mărturisit tânăra, potrivit Știripesurse.
Pentru donații accesați linkul: https://salveazaoinima.ro/antonela-stoica/
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Prima pagină Social Știri
Persoane: Antonela Stoica
Organizații: Ministerul Sănătății
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)