ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Guvernul Orban a emis 25 de Ordonanțe de Urgență, cu mai puțin de 24 de ore înaintea votului pe moțiunea de cenzură. Acum, în mod firesc, întrebarea care se pune este dacă aceste OUG-uri mai intră în vigoare, în condițiile în care Guvernul Orban a fost demis. În plus, cele 25 de OUG nu au fost publicate în Monitorul Oficial.

 Augustin Zegrean, fost președinte al CCR, a declarat că OUG-urile pot fi dezbătute în Parlament și apoi respinse de noua majoritate, nefiind nevoie să se aștepte o sesizare a CCR, potrivit Realitatea.net.

„Ordonanțele de urgență, că e una, că sunt mai mult, nici nu contează, trebuie depuse la Parlament pentru a fi dezbătute și trebuie să fie publicate în Monitorul Oficial. Din momentul acela intră în vigoare. Cei care spun că sunt împotriva acestor ordonanțe de urgență n-au decât să le pună pe ordinea de zi, să le dezbată și să le respingă, pentru că au dovedit astăzi că au vot să facă asta”, a explicat fostul președinte CCR Augustin Zegrean.

Fostul președinte al Curții Constituționale a României a mai spus că guvernul Orban „va rămâne să conducă treburile țării până la depunerea jurământului noului guvern”, convins fiind că cele 25 de OUG „vor fi trimise, dacă nu cumva le-au și trimis în Parlament și la Monitorul Oficial”.

Guvernul a adoptat, într-o singură ședință, 25 de ordonanțe de urgență, premierul Ludovic Orban spunând că emiterea lor s-a făcut „în deplină transparență", în vreme de reprezentanții opoziției, dar și Avocatul Poporului au criticat demersul și au anunțat că vor sesiza Curtea Constituțională.
 
Cele 25 de ordonanțe de urgență adoptate de Guvern într-o singură ședință

1. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Legii nr.145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare
2. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat
3. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
4. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate
5. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
6. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor fazate finanțate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020
7. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri pentru asigurarea descentralizării managementului Fondurilor Europene structurale și de investiții, la nivel regional
8. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor cu finanțare din fonduri structurale în vederea evitării riscului de decomitere pentru anul 2020, precum și de modificare și completare a unor acte normative
9. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri pentru pregătirea portofoliului de proiecte destinat finanțării din fonduri externe nerambursabile pentru perioada de programare 2021-2027
10. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind instituirea Programului național de introducere a gazelor naturale în localitățile încălzite cu combustibil solid
11. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind recensământul general agricol din România runda 2020
12. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind organizarea și desfășurarea Recensământului Populației și Locuințelor din România în anul 2021
13. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, precum și pentru aprobarea plății cotizației anuale în vederea participării Institutului Național de Statistică în calitate de asociat în cadrul Comitetului de Statistică și Guvernanță în Statistică al OCDE
14. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice
15. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate
16. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea Poliției Judiciare
17. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei
18. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat de salvare
19. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 cu modificările și completările ulterioare
20. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol și bunuri mobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”
21. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice
22. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011
23. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor
24. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru completarea unor acte normative în domeniul transportului naval
25. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul apărării naționale.