Celebrul actor american Harvey Keitel, pe urmele mamei sale, în Maramureș, Leordina: Recomand tututor celor care au rude în alte părți să vină de unde le sunt părinții. E o legătură profundă! Sunt mândru. Am venit acasă!
Harvey Keitel filmează în aceste zile în România și a vizitat Leordina, locul natal al mamei sale. Vedeta de la Hollywood nu a ratat ocazia să viziteze locul natal al mamei sale din Maramureș: Leordina, deși este pentru a doua oară în România. În 2010,el a filmat în România, alături de actorul francez Gerard Depardieu într-o ecranizare a nuvelei „Moartea lui Ipu”, de Titus Popovici, care a mai fost transpusă în film de Sergiu Nicolaescu, în „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” (1972).
Harvey Keitel, în vârstă de 78 de ani, a fost cucerit de frumusețea locurilor, de sarmale și de vișinată, potrivit știrileprotv.ro.
Primarul i-a acordat lui Harvey Keitel titlul de cetatean de onoare a comunei Leordina, unde mama actorului a trăit până la 12 ani.
Casa familiei este în ruină, pentru că toți proprietarii s-au stins, rând pe rând, dar primarul a promis că va încerca să o reabiliteze. De la casa mamei sale, actorul american a mers la cimitirul din comună.
"Mă gândesc cum mama mea se plimba pe străzile din Leordina (Maramureș) și după, la New York. Am toate aceste imagini în minte: fetița care a venit de la Leordina la New York… Tatăl a venit primul și apoi a trimis după ele. Recomand tututor care au rude în alte părți să vină de unde le sunt părinții. E o legătură profundă”, a spus Harvey Keitel.
„Întotdeauna m-am simțit ca făcând parte din Leordina. Sunt un fiu al acestei comunități datorită sângelui care îmi curge prin vene. Sunt mândru. Am venit acasă”, a mai spus Harvey Keitel, scrie informatia-zilei.ro.
Keitel a jucat în filme de succes precum „Taxi Driver”, „Thelma & Louise”, „Reservoir Dogs” și „Pulp Fiction”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Homo Blănosus: Marea Resetare se transformă în Desen Animat
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri Teatru / Film
Persoane: Gerard Depardieu Harvey Keitel
Subiecte: Actori români la Hollywood
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)