ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Orașul Cernăuți, unde locuiesc foarte mulți români, riscă să rămână fără o grădiniță de copii românească. Asta în pofida faptului că autoritățile locale au promis că anul acesta va fi deschisă o instituție preșcolară cu predarea în limba română.

Potrivit Agenției BucPress, la Primăria orașului Cernăuți au fost depuse 78 de cereri pentru deschiderea unei grădinițe cu predare în limba română. Cererile, solicitate de autoritățile cernăuțene la 13 martie 2019, au fost însoțite și de certificatele de naștere ale copiilor.

Chiar dacă autoritățile au promis că va fi alocat un spațiu pentru deschiderea grădiniței românești, cei 78 de solicitați au constatat că au fost induși în eroare.

Directorul Departamentului orășenesc de învățământ, Nina Vitkovska, a menționat că în sediul de pe strada Armeană nr. 17-A, solicitat pentru inaugurarea grădiniței românești, la finele lunii mai va fi deschisă o altă grădinița – „Zerneatco”, nr. 54, aparținând consiliului local. Mai mult decât atât, în această grădiniță s-au înscris deja 30 de copii (majoritatea ucraineni – n.r.) prin intermediul platformei online, fapt care i-a uimit pe cei 78 de membrii grupului de inițiativă.

Anterior, autoritățile locale nu au informat românii despre înregistrarea online la această grădiniță și existența juridică a unei asemenea instituții. „Atunci s-a vorbit de un sediu în reconstrucție, cu șanse de a fi destinat copiilor români din Cernăuți. De asemenea, la îndemnul viceprimarului, membrii comunității românești au venit la sediul Primăriei cu o propunere privind candidatura șefului grădiniței și a personalului, care posedă limbile ucraineană și română și au studii de specialitate. Dar ce fel de candidaturi pot fi examinate, dacă șeful grădiniței a fost numit deja în luna februarie?” s-au întrebat membrii grupului de inițiativă, citați de BucPress.