China amenință SUA cu războiul: Dacă nu puneți frână, vor urma conflicte și confruntări
Statele Unite ar trebui să își schimbe atitudinea "distorsionată" față de China, altfel vor urma "conflicte și confruntări", a declarat marți ministrul chinez de Externe, apărându-și în același timp poziția față de războiul din Ucraina și față de relația strânsă cu Rusia, relatează Reueters.
Statele Unite s-au angajat în suprimarea și izolarea Chinei, în loc să se angajeze într-o competiție corectă, bazată pe reguli, a declarat ministrul de externe Qin Gang într-o conferință de presă în marja unei reuniuni anuale a parlamentului de la Beijing.
"Percepția și opiniile Statelor Unite asupra Chinei sunt grav distorsionate", a declarat Qin, un consilier de încredere al președintelui Xi Jinping și până de curând ambasador al Chinei la Washington.
"Consideră China drept principalul său rival și cea mai importantă provocare geopolitică. Acest lucru este ca și cum primul nasture de la cămașă ar fi pus greșit".
"Dacă Statele Unite nu frânează și continuă să meargă cu viteză pe o cale greșită, niciun fel de balustradă nu poate preveni deraierea, care va deveni conflict și confruntare, și cine va suporta consecințele catastrofale?”, a afirmat ministrul chinez de Externe.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Joe Biden Xi Jinping
Subiecte: Război Ucraina
Organizații: Administrația Biden Guvernul Chinei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)