Comisia Europeană ne dă pe mâna Curții Europene de Justiție
Comisia Europeană a anunțat joi că va trimite România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru că nu a adoptat un plan de urgență în t privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale, potrivit unui comunicat de presă al Bruxelles-ului.
Regulamentul invocat de CE are ca obiectiv garantarea faptului că statele membre sunt bine pregătite pentru a face față unor eventuale întreruperi ale aprovizionării.
În acest scop, statele membre trebuie să elaboreze, printre altele, planuri de urgență și să le notifice Comisiei Europene. Un plan de urgență stabilește măsurile și procedurile care intră în vigoare în cazul întreruperii aprovizionării cu gaze și care sunt bine coordonate cu statele membre vecine.
Statele membre au avut obligația de a adopta aceste planuri până la data de 3 decembrie 2012.
În noiembrie 2013, Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere deoarece nu a adoptat un plan național de urgență.
În noiembrie 2014, Comisia a emis un aviz motivat, deoarece România era încă în neconformitate cu regulamentul privind securitatea aprovizionării cu gaze. Planul de urgență încă nu a fost adoptat și acest lucru poate afecta capacitatea României de a face față unei posibile situații de criză.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Subiecte: Exploatarea gazelor naturale
Organizații: Comisia Europeana Curtea Europeana de Justitie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)