Conf. univ. dr. Costel Stanciu, APC: Proiectul legii vaccinării a fost croit prost! Nu poți să vii în dezbatere publică cu un text care nu reglementează câte vaccinuri vor fi obligatorii. Astfel putem avea surprize, să fie obligatorii 10, 15 vaccinuri!
Conf. univ. dr. Costel Stanciu, din partea Asociației pentru Protecția Consumatorului (APC), a fost unul dintre participanții, vineri, 26 mai, la dezbaterile organizate de Direcția pentru Sănătate Publică a Municipiului București pe tema proiectului de lege a vaccinării obligatorii. Într-un interviu în exclusivitate pentru ActiveNews, Stanciu a subliniat că proiectul de lege supus dezbaterii publice de Ministerul Sănătății a fost „croit prost”, fiind condiționat dreptul copiilor la educație. Și mai grav, a apreciat conf. univ. dr. Costel Stanciu, este că, proiectul de lege nu reglementează câte vaccinuri vor fi obligatorii.
Conf. univ. dr. Costel Stanciu a declarat pentru ActiveNews:
„Din păcate, acest proiect de lege a fost croit prost. Prin intermediul acestuia se încearcă condiționarea accesului la educație – de fapt se încalcă un drept constituțional și se merge până la izolarea acelor copii care nu vor fi vaccinați.
În al doilea rând, nu se reglementează prin intermediul acestui proiect de lege câte vaccinuri vor fi obligatorii. Se lasă la dispoziția acelui grup tehnic, de coordonare a activității de vaccinare, să reglementeze numărul de vaccinuri obligatorii. În felul acesta putem avea surprize, să fie obligatorii 10, 15, 20 de vaccinuri! Nu poți să lași la dispoziția unui grup format din 10 oameni să reglementeze o astfel de problemă importantă pentru sănătatea populației.
În al treilea rând, nu se cunoaște impactul economic al acestui proiect de lege. Am înaintat o adresă către Ministerul Sănătății prin care am solicitat să ni se prezinte bugetul alocat punerii în aplicare a acestui proiect de lege. Din păcate, nu ni s-a răspuns în termenul legal de 30 de zile.
Totodată am înaintat o adresă prin care am solicitat să ni se prezinte persoanele care au lucrat la acest proiect de lege și ar fi fost foarte important ca acel coordonator al grupului care a lucrat la acest proiect de lege să fie prezent aici, să putem dialoga cu cei care au gândit acest proiect de lege, nu cu reprezentanți ai ministerului care nici nu au citit acest proiect de lege (fiindcă au supus dezbaterii publice un proiect din care lipsește articolul 26, un proiect incomplet – în articolul 19 din acest proiect de lege se face referire la articolul 26!).
Nu poți să vii în dezbatere publică cu un proiect de lege incomplet. Este inadmisibil, este bătaie de joc.”
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Persoane: Costel Stanciu
Locații: București
Organizații: Asociația Pro Consumatori Ministerul Sănătății
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)