CONGRESUL ROMÂNILOR DIN SERBIA

ORGANIZAȚIE ACOPERITOARE A COMUNITĂȚI ROMÂNEȘTI

Bor, Serbia 20 Feb. 2023

C ă t r e :

Ministerul Afacerilor Externe

Domnului Ministru,Bogdan Aurescu

Excelență,

Stimate domnule Ministru Aurescu,

Cu această scrisoare, dorim să inițiem răspunsul dumneavoastră la întrebările de mai jos, din care vom afla mai multe despre activitățile actuale ale României oficiale și despre implementarea acordurilor anterioare privind poziția minorității române în nord-estul Serbiei.

Motivul specific al acestei scrisori este vizita ministrului Selaković în România și întâlnirea cu dumneavoastră pe 27 iunie anul trecut.

De asemenea, dorim să Vă indicăm la deteriorarea continuă a poziției noastre. Cea mai mare parte a minorității române încă nu are cele mai elementare drepturi minoritare și ale omului, cum ar fi dreptul de a învăța limba maternă în școli, mass-media independentă în propria limbă, utilizarea numelor și prenumelor românești, utilizarea oficială a limbii, și libertatea confesiunii religioase.

Libertățile noastre politice sunt, de asemenea, semnificativ limitate, iar în ultimii ani am fost amenințați de uzurparea proprietății de către unele mari companii interne și străine, cărora autoritățile sârbe le-au permis să încalce legile în paguba noastră. Din punctul nostru de vedere, este vorba despre extinderea metodelor de asimilare prin modificarea violentă a structurii etnice a populației și confiscarea ilegală a terenurilor arabile și a proprietăților. Pe scenă este un exemplu evident de etnocid împotriva acestei minorități românești. În acel timp, nici România și nici comunitatea internațională nu au reacționat.

A fost nevoie de peste un secol pentru ca exterminarea în masă a Armenilor și Ucrainenilor să fie declarată genocid, deși crima de genocid nu exista în dreptul internațional la acea vreme. Având în vedere că infracțiunea de etnocid este clar definită astăzi, cât timp va dura să se declare etnocid asupra poporului român în estul Serbiei? De partea cui va fi România și anumite organizații internaționale care tac astăzi despre asta, deși sunt obligate să prevină acest lucru?

În cadrul discuțiilor d-voastre cu ministrul Selaković, în baza conferinței de presă, a fost vorba și despre minoritatea română în Serbia și comunitățile înrudite. Între timp, nu mai existau informații oficiale.

Considerăm introducerea termenului de „comunități înrudite” o greșeală periculoasă, deoarece este corelată cu strategia sârbească de împărțire a comunității unice românești în mai multe diferite. Este practic un sprijin pentru diplomatia disputată din partea României însăși, care în prezent este insistată doar de Serbia. Aceasta ar recunoaște situația de fapt, care ar oferi Serbiei un motiv să lucreze la o separare mai profundă a acestor două comunități, nerecunoașterea identității sale românești, precum și aprobarea tacită a asimilației de către România.

Trebuie avut în vedere că Serbia a creat administrativ așa-numită „minoritate înrudită”, referitor vlahii despre care este vorba aici, din populația românească în anul 1948. prin redenumirea populației românești în așa-numă vlahă. Soluția aici poate fi simplă, România ar trebui să insiste să revină la starea anterioară. Acest lucru ar evita toate litigiile dispute, care nu sunt în interesul nimănui.

Întoarcerea dumneavoastră la poziția actuală a trezit o mare speranță în comunitățile istorice românești. Având în vedere experiența dumneavoastră profesională și buna cunoaștere a problemelor comunităților istorice românești, cu toții ne așteptam la evoluții pozitive serioase. Din păcate, realitatea ne neagă.

În special, dorim să cunoaștem destinul protocolului din 2012, prin care Serbia și-a asumat obligații în raport cu minoritatea vlahă/română în estul Serbiei, obținând astfel statutul de candidat la UE.

Acest protocol reprezintă cea mai bună strategie pe care România a avut-o până în prezent față de minoritatea română în Serbia. După cunoștințele noastre, Serbia refuză să pună în aplicare toate acestea dar România nu reacționează la asta.

România nu a făcut nimic la tema minorități române din Serbia de aproape 100 de ani. Cu toate acestea, Serbia folosește cu iscusință acest lucru și întărește asimilarea, negând drepturile elementare minorităților și blocând toate eforturile comunității de a-și păstra identitatea. Rezultatele obținute până în 2010 au fost anulate prin preluarea Consiliului Național Român/Vlah (în continuare NSVNM* (Consiliul Național al Minorității Naționale Române/Vlahe = CNMNV) de la sud de Dunăre de către autoritățile sârbe și Biserica Ortodoxă Sârbă* (în continuare BOS) cu acordul tacit al României. CNMNV anulează decizia de a face limba română limba oficială a minorității române, indiferent de denumirea acesteia, pe întregul teritoriul Serbiei. Limba sârba este declarată limba oficială a minorității române de la sud de Dunăre. Toate proiectele și planurile care vizează îmbunătățirea statutului minorității vlahe/române sunt oprite.

Organizațiilor care nu se află sub controlul autorităților și al BOS le este greu să lucreze. În loc de română, CNMNV introduce inexistentă „limba vlahă”, pentru care face aluzie la standardizare.

Întrucât CNMNV nu a primit sprijinul vreunei instituții de specialitate pentru astfel de planuri scandaloase, munca de creare a așa-numitei „limbi vlahe” a fost cedată în seama unor persoane incompetente și necalificate apropiate BOS* (Biserica Ortodoxă Sârbă) și partidelor politice sârbe. Standardizarea „limbii vlahe” are loc ca o modificare a graiurilor regionale române existente în această

parte a Serbiei. Scopul este de a îndepărta aceste graiuri suficient de departe de română și de a le apropia de sârbă și de a arăta astfel că această minoritate română nu are nimic de-a face cu românii. Această falsificare a limbii române este deosebit de scandaloasă pentru că reprezintă o profundă umilire a României. Însă, România nu reacționează la acest lucru. Scopul final, însă, nu este finalizarea acestei standardizări, ci întârzierea și umilirea întregului proces.

În ultimii 80 de ani, numărul membrilor minorității naționale române în estul Serbiei a scăzut cu peste 90%. Este important de subliniat că această tranziție în masă a etnicilor români la membrii altor naționalități nu este rezultatul voinței libere, ci a unor metode de asimilare impuse într-un mediu social autoritar. O astfel de schimbare de identitate aici are elemente clare de etnocid.

În plus, rezultatele recensământului din 2011. au fost destul de bune, ceea ce nu a convenit Belgradului oficial, iar soluția a fost găsită în falsificarea rezultatelor recensământului menționat și în nepublucarea apartenenței etnice.

În același timp, ne exprimăm nemulțumirea cu atitudinea MAE față de noi. Comunicarea dintre organizațiile minorității române în Serbia și România oficială este aproape inexistentă. Spre deosebire de toate celelalte țări din regiune, doar România nu are organizații partenere în Serbia, nu are o strategie clară și nici nu tratează această problemă în funcție de gravitatea ei. Este clar că fără a consulta comunitatea noastră, sincronizarea și politicile clare în acest context nu sunt posibile.

Însă, nu există așa ceva. De ce este așa?

Dorim să vă reamintim că în ultimele decenii au existat mai multe înțelegeri pe această temă, dar niciuna dintre ele nu a fost respectată. Autoritățile sârbe înșală în mod clar diplomația română și câștigă timp și acționează contrar acordurilor. Intensificarea procesului de asimilare este acoperită de un nou acord care, de regulă, îl anulează pe cel anterior neîndeplinit. Ne insistând asupra îndeplinirii acordului anterior, discuțiile ulterioare sunt lipsite de sens la început. Cu o astfel de înșelăciune politică, Serbia câștigă runde diplomatice, România își pierde reputația, iar noi pierdem timp, care este crucial în procesul de asimilare.

Stimate domnule Ministru, credem că problema minorităților române în general, și nu numai în Serbia, este subestimată și neglijată în mod nejustificat.

România are cea mai mare minoritate din țările învecinate, dintre care majoritatea nu sunt membre UE, în loc să investească strategic din punct de vedere politic și economic în aceste comunități împreună cu UE și prin intermediul acestora să promoveze și să stabilească politica UE în regiunea dincolo de granițele sale, se întâmplă invers. Țările învecinate asimilează românii și le impun valorile împotriva voinței lor și apoi îi îndreaptă împotriva UE.

Pentru a-și dovedi loialitatea, membrii asimilați și îndoctrinați ai comunității o duc în cealaltă extremă și devin oponenți fanatici ai propriei identități, ale României și ale valorilor UE atât în țară, cât și în străinătate. Acest lucru este deosebit de exprimat în Serbia, care are un interes în crearea unei stări puternice anti-UE și anti-NATO, în primul rând ca obiect al comerțului politic perfid cu ei. Minoritatea română abandonată de UE și România oficială este o țintă ușoară. Astfel, românii în Serbia, spre deosebire de compatrioții lor de peste graniță, oferă în prezent un sprijin fanatic Rusiei lui Putin în Ucraina, în ciuda politicii diametral opuse României ca matcă. Riscul de securitate pentru România care decurge din aceasta este, de asemenea, evident.

Pentru a clarifica de ce nu ar trebui să ne așteptăm la nimic din procesul de aderare la UE în ceea ce privește îmbunătățirea poziției noastre, trebuie să facem o mică digresiune.

În timp ce România de-a lungul istoriei sale a fost orientată cultural și civilizațional către valorile și principiile europene ale UE, Serbia are o atitudine fundamental opusă. Această atitudine anti- occidentală este profund înrădăcinată în temeliile statului sârb și nu se va schimba niciodată. Rădăcinile sale sunt în conceptul Serbiei ca baraj al latinității și modelului occidental de creștinism bazat pe rămășițele Bizantului. Această rezistență a fost ulterior transferată la valorile occidentale în general.

În conformitate cu aceasta, Serbia la nivel intern se străduiește pentru un model de autocrație monoetnică medievală centralizată bazată pe principiul „o țară, un popor, o religie”, care suprimă automat minoritățile ori de câte ori este posibil și orice principii și valori ale UE ale democrațiilor occidentale sunt în esență imposibile.

Problema noastră decurge în general din acest concept de statalitate al Serbiei. De aceea, orice acord acceptat despre români în estul Serbiei este nesincer din partea sârbească pentru că este în contradicție cu această strategie. De aceea este nevoie de rolul activ continuu al României în acest proces. Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă Sârbă pretinde la monopolizarea absolută a Ortodoxiei în țară, marginalizarea altor biserici ortodoxe și preluarea credincioșilor lor. BOS* (Biserica Ortodoxă Sârbă) își dorește un rol cheie în guvernare și în lupta împotriva rămășițelor latinității/romanității din aceste zone. În ultimele decenii, BOS, ca o altă metodă de rezistență la valorile occidentale, dar și la încercarea de a-și impune punctele de vedere în general, a încercat să ofere propria sa versiune a Ortodoxiei sub forma „Svetosavlje”. Acest lucru face și mai scandalos sprijinul intens pe care BOS îl primește din partea României și a partenerilor euro-atlantici. Acest sprijin pentru BOS este în primul rând politic, dar și financiar prin proiecte comune cu UE și România.

Serbia a avut oportunitatea de a adera la UE înaintea României în urmă cu mai mult de 30 de ani, dar nu a realizat acest lucru. Unul dintre motivele principale a fost, și este încă, conceptul menționat mai sus, adică dezacordul fundamental al autorităților și al BOS cu principiile UE și ale democrației occidentale în general. Deși Serbia încă își dorește oficial aderarea la UE, în realitate, Belgradul are nevoie de acces la UE doar ca instrument pentru a-și atinge propriile obiective anti-UE.

În același timp, Serbia manipulează politic cu succes atât „estul” cât și „vestul” și operează după principiul că scopul justifică mijloacele. Astfel, implementează cu insistență politica pe care și-a propus- o, indiferent de obstacole și costuri.

Spre deosebire de dezastrul politicii române în Serbia, politica sârbă are un mare succes în România. În timp ce minorități românești în Serbia contestă să există minoritatea sârbă are toate drepturile garantate în România. În timp ce românii în Serbia de Est sunt nevoiți să meargă la Biserica Ortodoxă Sârbă și să susțină politic organizațiile ultranaționaliste sârbe, sârbii în România au dreptul să-și păstreze identitatea prin sistemul școlar oficial, bisericile lor, autoorganizarea politică și chiar reprezentant în parlament. Pe această parte, este ironic că ziua sfântului sârbesc Sfântul Sava a fost declarată ca o sărbătoare în România, în timp ce românii în Serbia de Est sunt amenințați cu bătaie, împușcați cu arme de foc și sunt vânați de mass-media pentru că menționează Biserica Română. De ce România și comunitatea internațională ignoră aceste probleme?

Pe de altă parte, Serbia redirecționează cu pricepere fondurile de preaderare ale UE către obiectivele sale anti-UE. Organizațiile românești autentice sunt eliminate din proces, iar cele proguvernamentale sunt desemnate ca parteneri pentru partea română, al cărei scop nu este europenizarea Serbiei, ci mascarea problemelor și crearea de fonduri pentru politica anti-UE. Un exemplu în acest sens este Biserica Ortodoxă Sârbă, care prin proiecte comune de preaderare la UE cu România primește practic sprijin pentru politica sa anti-UE față de noi în Serbia de Est dar și în general. Astfel, mijloacele și procesele planificate pentru întărirea capacităților democratice ale regiunilor de frontieră ale Serbiei și României se transfer în contrariul lor. Astfel de fenomene încalcă reputația UE și principiile acesteia în rândul cetățenilor Serbiei, iar la nivel intern, întăresc rezistența față de UE, arătând supremația politicii sârbe asupra ideilor și planurilor UE. Este deosebit de important a umili România și românii, care sunt cei mai de încredere aliați ai NATO și UE în regiune. Serbia poartă un război hibrid tăcut, dar de succes, împotriva valorilor occidentale din regiune, folosind resursele României și ale UE.

Considerăm că o mare parte din vina pentru această situație o revine MAE, ale cărui evaluări sunt inadecvate situației, acoperind în același timp problema noastră. Astfel, pe această temă, România primește continuu o „mănușă în față” diplomatică de la toți vecinii săi unde există minorități românești.

Serbia are interes să infiltreze interesele sale în România ca membru important al NATO și pentru asta folosește toate pârghiile disponibile. Recentul scandal de spionaj NIS Petrol-Gazprom în Timișoara este doar un exemplu. Cu alte cuvinte, în Serbia autocrată, dezvoltarea cooperării în afaceri este strategică și condusă spre atingerea interesului politic, în timp ce în România, care dezvoltă o piață deschisă, este interesul companiilor și persoanelor fizice, fără niciun interes politic față de țară mamă a partenerului.

De aceea, Serbia infiltrează cu succes toate interesele sale în România, iar România nu poate iniția nici măcar pe cele convenite oficial. Poziția noastră proastă este cea mai bună dovadă în acest sens, iar subiectul nostru este una dintre căile pentru o infiltrare mai profundă a intereselor sârbe în România și, prin urmare, controlul indirect al pârghiilor de putere românești de către Serbia.

Stimate domnule Ministru, având în vedere politica proclamată a României precum și importanța acesteia în comunitatea internațională, considerăm această situație scandaloasă și inacceptabilă și cerem o schimbare urgentă a politici fața de acest subiect.

România, însă, sprijină Serbia în drumul său către UE, indiferent de comportamentul său evident anti-UE. Raportul negativ recent și solicitarea Parlamentului UE de a revizui finanțarea Serbiei din fonduri UE arată că o astfel de politică multianuală a MAE a fost nejustificată. Am avertizat despre acest lucru de multe ori în ultimii 15 ani.

În baza tuturor celor de mai sus menționat, așteptăm o reacție rapidă de la dumneavoastră, precum și un răspuns la întrebările puse și problemele referitoare la statutul nostru.