Conversia creditelor în franci elvețieni, pe masa CCR
Curtea Constituțională a României (CCR) discută, miercuri, sesizarea Guvernului privind proiectul de lege referitor la conversia creditelor în franci elvețieni, transmite Agerpres.
La 23 noiembrie 2016, la ieșirea din sala de ședință, președintele CCR, Valer Dorneanu, declara că a fost nevoie de amânarea acestei discuții pentru a fi aprofundată soluția și a fi corelată cu cea care a fost dată în cazul Legii dării în plată.
Guvernul a contestat la CCR proiectul de lege adoptat de Parlament referitor la conversia creditelor în franci elvețieni la cursul de la data acordării.
Dacian Cioloș, premier la acea dată, preciza că Guvernul a atacat legea la CCR pentru clarificări, nu pentru că este împotriva ei. Proiectul de lege privind conversia creditelor în franci elvețieni a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților pe 18 octombrie.
Potrivit actului normativ, creditele în franci elvețieni se convertesc în lei la cursul de la data încheierii contractului. Conversia se realizează prin act adițional. Costurile creditului convertit în lei vor fi negociate cu consumatorul, respectându-se principiul bunei credințe și diligențele profesionale, astfel încât obligațiile de plată să nu fie mai împovărătoare pentru consumator.
La cererea consumatorilor, băncile care au procedat la conversia creditelor în franci elvețieni pot să revină la contractul în franci elvețieni și vor efectua conversia în condițiile prezentei legi, iar sumele pe care creditorul le-ar fi încasat în plus de la împrumutat în perioada scursă de la data efectuării conversiei din franci elvețieni în lei sau euro, conform ofertei băncii, până la data încheierii noului act adițional pentru conversie efectuată se calculează conform contractului de credit.
Zeci de oameni au protestat duminică, în fața BNR, exact la împlinirea a doi ani de când cursul a ajuns la un nivel record. Ei sunt nemulțumiți că legea conversiei nu a intrat încă în vigoare. Protestatarii au aprins lumânări în memoria celor care nu au mai putut suporta povara datoriilor și au ajuns să-și pună capăt zilelor.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Știri
Persoane: Valer Dorneanu
Locații: România
Subiecte: Legea conversiei creditelor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)