Cum au fost vaccinați și folosiți copiii din România pe post de cobai
Subiectul vaccinării experimentale a copiilor este mult mai vechi decât pandemia de coronavirus. Totul a început prin 2009 - 2010, când s-au făcut teste pe copii cu vaccinul Cantigrip, care conține tiomersal/thimerosal. Deși acesta nu era recomandat copiilor sub 15 ani, în România el a fost administrat încă de la vârsta de 6 ani. Iată ce scrie Ioana Coman, autoarea blog-ului Fericire și Armonie:
Ce m-a impresionat e că în 1 octombrie 2017 am scris următoarele: „Noi nu avem nici o siguranță că nu vom fi folosiți pe post de cobai, din moment ce a fost creat un precedent.” Această frază e doar pentru cei care pot să înțeleagă ce am vrut să spun, pentru ca profeția mea se pare că se apropie tot mai mult de realitate, din moment ce s-a aprobat vaccinarea copiilor intre 12-15 ani cu Pfizer de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA).
În anul 2001 CDC a hotărât că nu va mai folosi tiomersal în vaccinurile pentru copii. Aici e prospectul vaccinului Cantgrip - se precizează că acesta conține tiomersal (sau thimerosal).
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)