Curtea de Apel București a făcut dreptate în cazul chirurgului Mircea Beuran. Medicul se va întoarce în funcția de șef al Secției de Chirurgie la Spitalul Floreasca
Chirurgul Mircea Beuran, care a condus secția de chirurgie de la Spitalul Floreasca mai bine de 20 de ani, a câștigat definitiv procesul cu spitalul, după ce a fost demis la începutul lunii ianuarie 2020, informează Antena 3 și Cotidianul.
Medicul cere despăgubiri uriașe, dar și revenirea în funcția de șef al Secției de Chirurgie. Astfel, potrivit deciziei, Bueran se va întoarce în funcția de șef al Secției de Chirurgie, iar spitalul trebuie să îi plătească și despăgubiri uriașe pentru situația dificilă.
Decizia a fost luată de Curtea de Apel București.
Mircea Beuran a fost dat afară după ce a făcut raportul decesului unei femeii arse în timpul unei operații.
Iată ce comunica Ministerul Sănătății, în ianuarie 2020:
„În urma analizei întregului material probator avut la dispoziție, concluziile cercetării administrative dispuse de SCUB sunt că incidentul s-a produs ca urmare a unor erori umane, comise de către echipa operatorie. Din raport reiese că domnul prof. dr. Mircea Beuran, ca șef al Secției Clinice de Chirurgie III a încălcat 10 obligații din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secției. Date fiind măsurile dispuse din cercetarea administrativă s-a luat, printre altele, și decizia încetării contractului de administrare a prof. dr. Mircea Beuran, din calitatea de șef al Secției Clinice de Chirurgie III.”
În apărarea lui, chirurgul Mircea Beuran a declarat:
„Nu am avut nicio discuție cu echipa de gardă. Nu i-am spus nimănui să intervină. Dacă este să păstrăm realitatea și sensul evenimentelor cum s-au scurs, această pacientă în a noua spre a zecea zi face o complicație într-o dinamică din cursul nopții dimineții, spre dimineață, spre ora vizitei pe care chirurgii în general fac o vizită în secție.
La ora opt și jumătate rezidentul de anul cinci, doctorul Bogdan Dumitriu a făcut vizita și avea deja un prim semnal că această pacientă nu s-a simțit bine în timpul nopții, examinând pacienta care era sub tratament. A observat că pierdem sânge pe tubul de dren din abdomen. Se agrava starea ei generală.
Departamentul de chirurgie unde sunt sălile de operație în urgență că vine o bolnavă care este severă și trebuie să se intervină imediat. Rezidentul de anul cinci a făcut masa operatorie, cât și câmpul operator pe pacient.
Pentru a face câmpul este nevoie să dai cu biocid de trei ori. Doctorul Dumitriu pregătește câmpul operator, i se impută că a mai vărsat ceva din conținut respectiv”, a afirmat Mircea Beuran.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)
Recomandările noastre
Secțiuni: Prima pagină Social Știri
Persoane: Mircea Beuran
Locații: București
Subiecte: Demitere manager spital Proces
Organizații: Spitalul Floreasca din București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)