DISCRIMINARE: Studenții și profesorii nevaccinați ai Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara nu-și pot continua procesul didactic decât în sistem online
Începe segregarea societății în funcție de acceptarea sau nu a vaccinării Covid, pretins „neobligatorie”, dar în funcție de care este condiționată activitatea profesională! Studenții mediciniști din Timișoara și profesorii lor care nu s-au vaccinat anti-Covid nu vor mai putea continua procesul educațional decât în sistem online, au transmis surse locale în exclusivitate pentru ActiveNews.
„Consiliul de Administrație al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara hotărăște:
1. Aprobarea recomandărilor Comisiei de analiză a situațiilor epidemiologice a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara privind adoptarea următoarelor măsuri, având în vedere dinamica actuală a indicatorilor epidemiologici SARS COV 2 (rata de infectare mai mare de 6/1000 de locuitori), după cum urmează:
a. Studenții nevaccinați/neimunizați (din diferite motive), pe bază de cerere, pot continua procesul didactic în sistem on-line;
b. Pentru cadrele didactice care nu s-au vaccinat/imunizat (din diferite motive) se recomandă să-și desfășoare activitatea didactică în sistem on-line”, se arată în hotărârea nr. 6/4640/01.03.2021 a Consiliului de Administrație al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.
Este vorba de o decizie controversată, deoarece Universitatea adoptă ca politică oficială vaccinarea anti-Covid cu produse experimentale, a căror eficiență nu s-a dovedit și care dau efecte secundare grave în unele cazuri, atât la tineri cât și la vârstnici. De asemenea, catalogarea oricărui nevaccinat ca suspect de boală și potențial periculos pentru colectivitate e o întoarcere pe dos a prezumției de nevinovăție. Astfel, în context epidemiologic, orice om e prezumat bolnav până la demonstrarea „imunizării”. Este greu de crezut că toți cei care nu se vaccinează sunt automat periculoși pentru colectivitate, cu atât mai mult pentru una deja „imunizată”.
Acest derapaj vaccinist va produce discriminări între studenți și profesori cu drepturi egale și ar fi putut fi ușor evitat dacă autonomia universitară ar fi fost cu adevărat folosită ca un instrument de distanțare față de deciziile politice ale autorităților statului. Totodată, forțarea unei părți a studenților și profesorilor universității de Medicină să își desfășoare activitatea online poate afecta grav performanța academică a acestora, având în vedere faptul că Medicina e un domeniu în care practica are o importanță aparte. Or, practică „la distanță” nu se poate face, nici chiar în „sitem online”.
Dar pe ce își bazează conducerea U.M.F. Timișoara controversata decizie? Pe Legea educației nr. 1/2011, modificată și adăugită, și pe Carta Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. E greu de crezut că aceste documente, la vremea când au fost concepute, prevedeau trimiterea acasă și condamnarea la învățământ online pe criterii de refuz al vaccinării cu produse insuficient testate.
Dacă temeiul invocat sunt cele două acte cu caracter legislativ, se menționează suplimentar că respectiva decizie a fost luată și „având în vedere” trei alte procese deliberative, transpuse în hotărâri sau „recomandări”:
„- Metodologia de desfășurare a procesului didactic on-line/hibrid/on-site în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, în semestrul II, an universitar 2020-2021, aprobată prin hotărârea Senatului UMF „Victor Babeș” din Timișoara nr. 4/1252/27.01.2021;
- Recomandările Comisiei de analiză a situațiilor epidemiologice a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara nr. 4532/01.03.2021;
- Procesul-verbal al ședinței Consiliului de Administrație nr. 4640/01.03.2021”.
Cu alte cuvinte, hotărâri ale unor comitete și comiții, luate în cerc restrâns, cu mimarea consultării publice, dar cu adoptarea viziunii doar a părții celei mai conformiste! Așa a fost posibilă și luarea cu asalt a României de către o gașcă politică obedientă unor ordine din afară, care a suspendat drepturile constituționale și a prelungit starea excepțională (de urgență/de alertă) în ultimele 12 luni. Misiunea oricărei universități este, însă, autonomia de politic și luarea unor decizii care să-i favorizeze pe membrii acesteia, nu care să se plece în fața unor ingerințe din exterior.
Rămâne de văzut ce reacții vor avea sindicatul „Hipocrate” al cadrelor didactice și reprezentanții studenților, neimplicați în luarea deciziei care îi va afecta direct, după ce vor afla de aceasta prin publicarea pe site-ul UMFT.ro - nerealizată până la ora difuzării prezentului articol.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Locații: Timișoara
Subiecte: Vaccinarea obligatorie
Organizații: Sindicatul Hipocrate al cadrelor didactice UMFT Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)