Dăncilă: Mugur Isărescu, Florin Georgescu și Leonard Badea, propunerile PSD pentru Banca Națională
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, luni, că PSD va susține candidaturile lui Mugur Isărescu, Florin Georgescu și Leonard Badea pentru conducerea Băncii Naționale. Dăncilă a precizat că s-a dorit „o abordare foarte corectă”, astfel încât, în funcție de ponderea în Parlament, fiecare partid are alocat un anumit număr de posturi. Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, la rândul său, că la nivel de coaliție s-a decis să se acorde susținerea pentru funcția de guvernator al BNR, lui Mugur Isărescu, actualul guvernator.
Întrebată luni, dacă PSD va susține candidatura lui Mugur Isărescu pentru un nou mandat în fruntea BNR, premierul a răspuns: „Este important și guvernatorul, dar și modul în care s-a lucrat de această dată. În funcție de ponderea în Parlament a fiecărui partid politic, au fost reprezentate locurile. Am vrut să avem o abordare foarte corectă și acest lucru se reflectă în numărul de locuri pe care îl are fiecare grup în Parlamentul României”.
Aceasta a confirmat că PSD îl va susține pe Isărescu, dar a precizat care mai sunt posturile care revin formațiunii.
”Da, susținerea este pentru Mugur Isărescu. În același timp, PSD va avea postul de prim-viceguvernator, viceguvernator și un alt post în executiv. Florin Georgescu, Leonard Badea sunt propunerile PSD”, a mai anunțat Viorica Dăncilă.
În 3 iulie, Parlamentul va vota noua conducere a BNR.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Persoane: Florin Georgescu Mugur Isărescu Viorica Dăncilă
Locații: București
Subiecte: mandat de guvernator al BNR
Organizații: ALDE Banca Naţională a României Partidul Social Democrat (PSD)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)