Deces fulgerător: Agentul Vlad Todică de la Secția 6 de Poliție din Iași a murit cu zile
Încă o moarte subită, la un om activ, aflat la o vârstă la care nimeni nu s-ar fi așteptat: Agentul Vlad Todică din cadrul secției 6 a Inspectoratului de Poliție Județean Iași a decedat vineri, 6 mai, „din cauza unor afecțiuni medicale”, vestea luându-i pe neașteptate pe toți colegii săi, după cum relevă publicația BZI.ro.
Potrivit sursei citate, agentul Vlad Todică era angajat în Secția 6 Poliție Urbană, la structura de ordine publică și a fost încadrat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) în anul 2002. Anul acesta ar fi împlinit două decenii de activitate.
Polițist de omenie
Agentul Vlad Todică a rămas în conștiința publică după ce a devenit involuntar vedeta unei filmări postate online de un ieșean, care l-a surprins făcând un gest neprofesional, dar plin de omenie, atunci când a oprit circulația pentru a ajuta o persoană în vârstă să traverseze o arteră cu mai multe benzi pe sens.
Deși legea impune sancționarea pietonului în această situație, polițistul a ales să ajute bătrânul să traverseze în siguranță și apoi să îl atenționeze ca data viitoare să folosească trecerea de pietoni.
Filmarea a fost postată de un ieșean pe un site de socializare, primind sute de aprecieri din partea privitorilor.
Poate că acesta și alte fapte bune îi vor fi de folos acum, când a trecut el însuși „drumul” către Veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Recomandările noastre
Secțiuni: Locale Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Vlad Todică
Locații: Iași
Subiecte: moarte subită
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)