Deputatul independent Matei Dobrovie, propunere legislativă de susținere a familiei: Mai multe zile de concediu paternal
Deputatul independent Matei Dobrovie a depus vineri o propunere de modificare și completare a Legii privind concediul paternal, care urmărește instituirea unui regim echitabil, nediscriminatoriu, dar diferențiat de acordare a zilelor libere pentru tatăl care vrea să participe efectiv la îngrijirea copilului, în primele 3 luni de la naștere, potrivit unui comunicat de presă al parlamentarului.
Modificările aduse constau în soluționarea unor probleme precum: numărul redus de zile de concediu paternal la care are drept tatăl imediat după naștere; lipsa de diferențiere în ceea ce privește numărul de zile libere acordate în cazul nașterii unui singur copil și în cazul nașterii multiple; bugetul din care se plătește indemnizația.
„Dorim aplicarea dispozițiilor legii și în situația adopției unuia sau mai multor copii cu vârsta de până la un an, dar nu la mai mult de 3 luni de la intrarea copilului în familia adoptiva; încurajarea taților să urmeze cursul de puericultură și acordarea unei majorări a concediului cu 10, respectiv 15 zile lucrătoare suplimentare pentru tatăl care a absolvit acest curs, însă nu doar o singură dată, ci la nașterea fiecărui copil; extinderea perioadei în care se poate solicita acordarea zilelor de concediu paternal până la 3 luni, față de termenul de 8 săptămâni din forma actuală a legii”, a explicat deputatul USR Matei Dobrovie.
Reamintim că în prezent, tatăl are dreptul la un concediu paternal de 5 zile lucrătoare, indiferent dacă este vorba despre o naștere simplă sau multiplă. Prezentul proiect propune suplimentarea zilelor de concediu paternal și diferențierea acestora după cum urmează: acordarea unui concediu paternal de 7 zile lucrătoare în cazul nașterii unui singur copil, respectiv de 10 zile lucrătoare în cazul nașterii a cel puțin 2 copii, dat fiind gradul sporit de dificultate al îngrijirii mai multor copii.
„Tatăl trebuie să fie un sprijin real pentru familia sa, mai ales în primele luni de la nașterea copilului. El are nevoie de suficiente zile libere pentru a îngriji copilul și mama, facilitând procesul ei de recuperare după naștere, și pentru a depune actele necesare declarării și înregistrării nașterii copilului. Aceste zile de concediu nu sunt suficiente în legea actuală și se plătesc integral din fondul de salarii al angajatorului. Întrucât indemnizația pentru concediul maternal se plătește din Fondul național unic de asigurări sociale, propun o soluție de compromis și pentru plata indemnizației de concediu paternal, apelând la două surse de finanțare. Astfel, se respectă condițiile de plată a indemnizațiilor stabilite de forma actuală a legii, dar plata zilelor libere care se acordă în plus pentru nașterea unui copil și în cazul nașterii multiple va fi suportată de bugetul de stat, astfel încât angajatorul să fie scutit de un efort financiar suplimentar”, a precizat Matei Dobrovie, inițiatorul propunerii legislative.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Recomandările noastre
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Persoane: Matei Dobrovie
Subiecte: Concediu paternal Proiect de lege
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)