Dezbaterea ACUinfo despre dictatura iohannistă și vaccinarea Covid obligatorie. Participare ActiveNews. VIDEO
Colegul nostru Vlad Pârău a participat vineri seară la o dezbatere găzduită de televiziunea online ACUinfo pe tema situației actuale din România: dictatura politico-medicală sub pretextul pandemiei, impunerea certificatelor de vaccinare, încălcarea drepturilor fundamentale, regimul iohannist și posibila lui suspendare. Ceilalți invitați au fost Cristian Terheș (europarlamentar ECR/PNȚCD), prof. univ. Sorin Sergiu Chelmu, Alice Valeria Micu (editor), Eduard Ungureanu din Canada, Horațiu Rădulescu (moderator, editorialist ActiveNews). VIDEO:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Secțiuni: Economie Eveniment Politic Prima pagină Știri
Persoane: Alice Valeria Micu Cristian Terheș Eduard Ungureanu Horațiu Rădulescu Klaus Iohannis Klaus Schwab Sorin Sergiu Chelmu Ursula von der Leyen
Locații: România Uniunea Europeană
Subiecte: consimțământ informat Convenția de la Oviedo Democrația dictatură tehnico-medicală independența energetică a României pașapoarte de vaccinare România se împrumută tratament coronavirus vaccin COVID-19 Vaccinarea obligatorie
Organizații: ACUinfo CNSU Comisia Europeana Forumul Economic de la Davos Forumul Economic Mondial Guvernul României Parlamentul European Pfizer PNȚCD Președinția României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)