Din categoria fetishurile globalismului: Un psihiatru din New York a declarat că visează să-și descarce revolverul în capul oricărei persoane albe care îi stă în cale
Dr. Aruna Khilanani ,un psihiatru din New York a declarat în aprilie, în fața unui public de la Școala de Medicină din Yale, că visează să-și descarce revolverul în capul oricărei persoane albe care îi stă în cale . Psihiatrul a declarat că albii „îi fac sângele să fiarbă” și „sunt dezaxați mintal, nu de ieri de azi”, potrivit Smart Radio.
„Noi suntem calmi, suntem generoși, prea generoși, iar când ne înfuriem, ei folosesc asta pentru a demonstra că suntem nebuni și avem probleme emoționale (...) „Nimic nu mă înfurie mai mult decât o persoană albă care îmi spune să nu fiu furioasă”, a declarat Khilanani.
”Nu mă mai uit la știri. Este spre binele public. Aveam fantezii în care goleam un încărcător de pistol în capul unui alb care mi-ar fi stat în cale, îngropam cadavrul și mă ștergeam pe mâini de sânge, părăsind locul fără să simt vreo vină. Am făcut lumii o favoare”,a continuat aceasta.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Persoane: Joe Biden Kamala Harris
Locații: SUA
Subiecte: Rasism anti alb și anti creștin
Organizații: Black Lives Matter
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)