Dintre cei peste 200 de lucrători români diagnosticați cu COVID-19 în Germania, doar 10 au fost spitalizați, majoritatea fiind asimptomatici. Ambasadorul Emil Hurezeanu: Ne-am autosesizat. Autoritățile germane fac cercetări proprii
Peste 200 de români care lucrează la un abator din Birkenfeld, Germania, au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat de presă, informează RFI.ro.
Cu privire la cetățenii români, lucrători în cadrul unui abator din Birkenfeld, de ângă orașul Pforzheim (landul Badden-Wurttemberg), Republica Federală Germania, Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Berlin și Consulatul General al României la Stuttgart s-au autosesizat și au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile germane pentru verificarea situației acestora. În acest context, Ambasada României la Berlin a contactat atât Ministerul Agriculturii, cât și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, iar la nivel local, prin intermediul Consulatului general al României la Stuttgart, au fost sesizați Premierul landului și primarul localității în care se află abatorul.
„Din informațiile comunicate de către autoritățile germane, din totalul de 700 de angajați ai unității respective, aprox. 500 sunt lucrători români. Aceștia nu sunt lucrători sezonieri, ci sunt angajați ai unor companii subcontractate de către abatorul german.
Cu privire la informația conform căreia o parte din lucrătorii români ar fi confirmați pentru infecția cu COVID-19, autoritățile germane au indicat că 300 de angajați ai abatorului sunt confirmați ca fiind infectați cu virusul COVID-19 și au fost introduși în carantină. De asemenea, la acest moment nu există date concrete cu privire la cetățenia persoanelor infectate, însă majoritatea acestora (peste 200) sunt cetățeni români. MAE precizează că, în conformitate cu datele comunicate de autoritățile germane, dintre cei contaminați, majoritatea sunt asimptomatici sau prezintă simptome ușoare. Doar 5 persoane au necesitat tratament în regim de spitalizare, două dintre acestea fiind între timp externate. Într-un singur caz, la una din cele 2 persoane deja externate, s-a impus ventilarea mecanică.
MAE menționează că până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Berlin și la nivelul Consulatului General al României la Stuttgart nu au fost primite solicitări de asistență din partea cetățenilor români menționați.
MAE reiterează că misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din străinătate tratează cu prioritate orice solicitare de sprijin din partea cetățenilor români și întreprind demersuri pentru soluționarea fiecărei situații, în măsura posibilului, în contextul limitărilor impuse de pandemia de COVID-19. De asemenea, MAE recomandă cetățenilor români care se află în străinătate și se confruntă cu situații dificile, inclusiv cazuri în care drepturile acestora nu sunt respectate, să contacteze misiunea diplomatică sau oficiul consular cel mai apropiat. (...)
MAE reiterează recomandarea fermă adresată cetățenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinătate, iar, în cazul deplasării în scopul desfășurării de activități profesionale, să consulte inclusiv informațiile publicate pe paginile de internet ale misiunii diplomatice și/sau ale oficiilor consulare din statul de destinație și să acorde atenție sporită prevederilor contractelor de muncă ce ar urma să fie încheiate, în special în condițiile specifice impuse de actuala criză COVID-19”, a comunicat Mnisterul Afacerilor Externe.
Invitat la Marius Tucă Show, ambasadorul României în Republica Federală Germană, Emil Hurezeanu, a oferit amănunte despre situația muncitorilor români infectați cu coronavirus. Potrivit Mediafax, lucrătorii din abatorul german nu sunt sezonieri și nu au venit după începerea epidemiei. Majoritatea celor infectați sunt asimptomatici, doar 10 dintre ei necesitând internarea. Ambasada României s-a autosesizat în acest caz și colaborează cu autoritățile din țara-gazdă, care desfășoară o anchetă.
„Nu sunt muncitori sezonieri, sunt în total 500 de muncitori români care lucrează la abator. Sunt mii de români care lucrează în Germania, în abatoare. Ei au fost puși sub supraveghere, internați sub supraveghere. Ne-am autosesizat în acest caz. Autoritățile au anunțat că vor comunica, la sfârșitul cercetării proprii, rezultatele.
Nu au venit după declararea epidemiei și nu au fost carantinați la locul de muncă. Sunt oamenii care vin de ani de zile, sunt oameni care muncesc greu. Munca lor e grea, dar cred că abatorul a avut grijă să schimbe regulile în această perioadă. E posibil ca oamenii aceștia să se fi întâlnit de Paște. Au fost 10 persoane internate, mai sunt 3-4 persoane internate, restul sunt asimptomatici.
În momentul în care ni se semnalează aceste probleme, noi anunțăm imediat autoritățile locale de protecție sanitară și de protecția muncii. Intrăm în legatură cu miniștrii de linie de la Berlin. Fiecare land are un ministru al Agriculturii. Ei declanșează anchete, cercetări.
Acești oameni vin de mulți ani la muncă. Contractele lor nu sunt cunoscute nici de ministerul Muncii din Romania. Unii pleacă cu contracte știute doar de ei. Am vrut să văd dacă există o diferență între datele din Germania și datele ministerului Muncii. Nu am fost parte din acest proces, nici în Romania, nici în Germania. Am aflat din presă, de fiecare dată”, a declarat ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu.
Interviul oferit de acesta jurnalistului Marius Tucă poate fi urmărit integral AICI.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Persoane: Emil Hurezeanu Marius Tucă
Locații: Germania
Organizații: Ambasada României la Berlin Consulatul General al României la Stuttgart Ministerul Afacerilor Externe
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)