Directorul executiv al Pfizer: Poftiți la a patra doză de vaccin! Bourla zice că DOZA 4 ar putea fi necesară mai devreme decât ne așteptam, din cauza variantei Omicron
Albert Bourla, directorul executiv al Pfizer, a declarat că o a patra doză de vaccin COVID-19 ar putea fi necesară mai devreme decât se preconiza, din cauza variantei Omicron, arată Blaze Media.
Bourla estimase anterior că o a patra doză ar putea fi necesară la o distanță de 12 luni față de cea de-a treia. Cu toate acestea, el a anunțat miercuri că varianta Omicron ar putea reduce termenul până la a patra doză.
„În ceea ce privește (varianta) Omicron, trebuie să așteptăm și să vedem, pentru că avem foarte puține informații. S-ar putea să avem nevoie de ea (de doza a patra - n.n.) mai repede”, a declarat Bourla în cadrul emisiunii „Squawk Box” de la CNBC.
„Când vom vedea datele din lumea reală, vom afla dacă a treia doză acoperă bine Omicron și pentru cât timp,” a adăugat Bourla. „Iar referitor la cel de-al doilea punct, cred că vom avea nevoie de o a patra doză”.
Bourla a mai spus: „A treia doză va oferi o protecție foarte bună, cred eu”, adăugând că Pfizer ar putea dezvolta un vaccin țintit împotriva Omicron până în martie 2022. BioNTech și Pfizer au susținut miercuri, într-o declarație, că trei doze de vaccin COVID-19 au fost „capabile să neutralizeze noua variantă Omicron într-un test de laborator”.
Marți, șeful Pfizer s-a declarat îngrijorat de viteza cu care se răspândește varianta Omicron.
„Nu cred că este o veste bună faptul că avem ceva care se răspândește rapid”, a declarat Bourla pentru Wall Street Journal. „Răspândirea rapidă înseamnă că va ajunge la miliarde de oameni și poate apărea o altă mutație. Nu ne dorim asta.”
Nu demult, însă, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, atrăgea atenția că răspândirea virusului nu ar trebui să ne surprindă, pentru că „asta fac virusurile”.
Dr. Rochelle Walensky - directoarea Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor - a declarat pentru Associated Press că „boala este ușoară” în aproape toate cazurile de până acum. Simptomele raportate au fost în principal tuse, congestie și oboseală. Reprezentanții CDC au declarat că o persoană a fost spitalizată cu varianta Omicron, dar nu au fost raportate decese.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Locații: SUA
Subiecte: Covid-19 vaccin COVID-19
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (10)