Djokovic ar putea rata și turneul de la Monte Carlo. Ce i-a transmis organizatorul
Novak Djokovic continuă să se confrunte cu incertitudine din partea organizatorilor de turnee. Directorul turneului de tenis Masters 1000 de la Monte Carlo, prevăzut între 9 și 17 aprilie, a anunțat că îl vor primi pe Djokovic „ dacă este în regulă cu condițiile sanitare cerute de guvern”, relatează Știripesurse.
"Protocolul ATP oferă și posibilitatea de a prezenta un certificat de contaminare cu Covid cu o lună înainte de startul competiției. Din câte știu, Djokovic acum nu este vaccinat. De îndată ce va fi în regulă, îl vom primi cu brațele deschise", a spus Franulovic.
"Noi am discutat cu toți jucătorii. Toți sunt vaccinați, deocamdată cu excepția lui. Nu ne putem pune în pielea lui pentru a ști ce vrea să facă. Participarea lui va depinde de el", a continuat Franulovic.
În prezent, în Franța funcționează un permis de vaccinare care permite doar celor care au fost vaccinați să viziteze anumite locuri și atracții.
Djokovic urmează să joace săptămâna viitoare la Dubai, unde vaccinarea nu este obligatorie, dar ar putea avea probleme la primul eveniment ATP 1000 al sezonului, la Indian Wells, deoarece Statele Unite cer ca cetățenii care nu sunt cetățeni americani să fie complet vaccinați pentru a călători în această țară, potrivit Eurosport.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Novak Djokovici
Subiecte: Tenis masculin Vaccinarea obligatorie
Organizații: WTA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)