Dorel Vișan: Credința în mașină, care l-a robit pe om, e o credință care nu e ziditoare. Nimic nu există dacă nu există Dumnezeu
Actorul și poetul Dorel Vișan a vorbit în emisiunea „Clubul Prietenilor de la 10”, la Radio România Actualități, despre latura spirituală care, din păcate se pierde din ce în ce mai mult, mai ales la tinerele generații, despre Dumnezeu, dar și despre Eminescu, „ființa supremă care ne-a fixat în istorie”. Cu amărăciune, actorul Dorel Vișan constată că „trăim într-o lume care nu mai are gânduri, sau, dacă are, nu mai sunt de calitate”, iar „omul s-a îndepărtat de ceea ce a fost odată, de natura lui”.
„Se spune că o țară, un neam corupt, așa spunea Eminescu, este un neam pierdut. La noi nu e corupția numai pentru că fură unul sute de milioane de euro. Este un sistem coruptibil care a intrat în români în acești 28 de ani. Este un sistem care are la bază lipsa de educație și de cultură”, spune actorul care a interpretat peste 40 de roluri în teatru și a fost distribuit in peste 50 de filme, și autor de poezie psalmică.
Credința ziditoare
„Lumea și-a format o estetică nouă, nu mai are o filosofie a vieții. Pe vremuri, fetele erau duse la pension, erau învățate să lucreze, să se ocupe de familie. Băieții erau duși la școli unde li se puneau anumite norme de încercare, pentru ca să fie pregătiți pentru viață. Aceste coduri nu mai există. Zicem astăzi că „au venit cu tradiția”. Fals: au venit cu un spectacol de estradă. Aceste vremuri se pot întoarce dacă este o mișcare lăuntrică, din interiorul omului, și nu din afară. Nu de la mașină! Credința în mașină, care l-a robit pe om, este o mișcare falsă. E o credință care nu e ziditoare. Credința ziditoare vine din interior, acolo unde este amprenta divină, cum zic învățații”, crede maestrul Dorel Vișan.
Dumnezeu este conștiință
„În fizica cuantică s-au făcut acum descoperiri epocale în legătură cu existența lui Dumnezeu, a acestei puteri nemaipomenite. Căreia, dacă nu vrei să-i spui Dumnezeu, nu-i spui Dumnezeu. Dar trebuie să crezi. Pentru că Dumnezeu este conștiință. Și Dumnezeu poate fi perceput numai prin conștiință. Nimic nu există dacă nu există Dumnezeu. Conștiința lui Dumnezeu crează realitatea. Iar dacă eu neg realitatea, mă neg pe mine. Fără Dumnezeu nu sutem nimic. Nu propovăduiesc asta ca un habotnic, care tocește pragurile bisericilor, deși mă duc la Biserică. Noi trebuie să credem într-o forță care e deasupra noastră, despre care Sfântul Maxim spunea că „Dumnezeu este Entitate născătoare de viață”, Puterea Puterilor. Același lucru îl spun și fizicienii cuantici”.
Despre Eminescu
„Eminescu este ființa supremă care ne-a fixat în istorie. Eminescu este un univers. Scriitura eminesciană are forma simfonică. Eminescu este ființa, cred că unică în lume, care a primit foarte multe epitete pentru că nu a fost înțeles. Eminescu a fost numit „pesimist”, „defetist”, „paseist”, „reacționar”, „xenofob”, „naționalist”, „antisemit”, anti-european”, „tanatofob”, „idolatru”. Eminescu nu a fost așa. El a arătat adevărurile fundamentale, starea omului. Eminescu a fost o conștiință”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Persoane: Dorel Vișan
Subiecte: Creștinism Pilda datornicului nemilostiv
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)