Dosar istoric la DIICOT: Abdicarea Regelui Mihai în 1947 va fi anchetată de procurori
Procurorii DIICOT anchetează falsul istoric și juridic comis la 30 decembrie 1947, care a avut ca scop răsturnarea ordinii constituționale în Regatul României și desființarea statului de drept. Scopul anchetei, deschisă după 70 de ani, ar fi restabilirea ordinii legale și constituționale legitime.
Deocamdată, dosarul penal a fost deschis "in rem", iar verificările au fost declanșate după sesizarea Mișcării pentru Regat și Coroană.
DIICOT – Structura Centrală a dispus, sub nr. 467/D/P/2018, începerea urmăririi penale „in rem”, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.397 și 438 Cod Penal, scrie evz.ro.
Mișcarea pentru Regat și Coroană a înregistrat la Parchetul General, pe 10 mai 2017, o sesizare prin care-i cerea „să efectueze cercetările necesare pentru stabilirea împrejurărilor concrete, pentru stabilirea făptuitorilor, a vinovăției, a răspunderii penale și civile, după caz, și a înlăturării consecințelor decurgând din actele criminale care, după 06 martie 1945, au determinat răsturnarea ordinii constituționale a țării la data de 30 Decembrie 1947, determinând aservirea țării unei puteri străine ostile și Armatei URSS de ocupație, sub care s-a instaurat dictatura comunistă în România”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Regele Mihai
Locații: București
Organizații: DIICOT Mișcarea pentru Regat și Coroană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)