Două grupări, specializate în proxenetism și trafic de minori, au fost anihilate de polițiști și procurorii DIICOT
Polițiștii din Constanța și procurorii DIICOT au destructurat două grupări infracționale care ar fi exploatat sexual mai multe minore și tinere, 14 persoane fiind conduse la audieri, se arată într-un comunicat al Poliției Române.
La data de 15 decembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța au efectuat 22 de percheziții domiciliare în municipiile Constanța și Medgidia și în orașele Năvodari și Hârșova, care au vizat membrii a două grupări infracționale organizate care ar fi recrutat, cazat și exploatat sexual în folosul lor mai multe minore și tinere.
La activități au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, precum și jandarmi.
Din cercetări a reieșit că, una dintre grupări, formată în anul 2014, ar fi obținut foloase de pe urma practicării prostituției, sub paravanul funcționării legale a unui salon de masaj din municipiul Constanța.
Membrii grupării ar fi postat anunțuri cu oferte de angajări și de masaj, însoțite de numere de telefon de contact și fotografii ale tinerelor în pagina electronică cu anunțuri ale unor cotidiane locale, precum și prin flyere distribuite prin intermediul unor taximetriști.
Concomitent, membrii celei de-a doua grupări ar fi recrutat, transportat, adăpostit și exploatat sexual minore și tinere, folosind în acest scop apartamente închiriate pe raza municipiului Constanța.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Știri
Locații: Constanţa
Subiecte: Trafic de fiinte umane
Organizații: DIICOT Poliţia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)