Dragnea intră oficial în lupta pentru şefia PSD: Am fost și rămân prietenul lui Ponta
Liviu Dragnea a anunțat, oficial, marți, că va cere votul de încredere al colegilor săi din partid în cadrul ședinței Comitetului Executiv de miercuri pentru a prelua atribuțiile președinției PSD.
"În urma discuțiilor pe care le-am avut, în ultimele zile cu foarte mulți colegi, majoritatea din Comitetul Executiv, dar și din teritoriu, am decis ca mâine să cer votul de încredere din CExN pentru a prelua atribuțiile președinției PSD, în urma demisiei lui Victor Ponta. Dacă îmi vor acorda votul lor de încredere, acest vot va fi urmat de un plan concret de acțiuni care să pregătească toamna politică. Prin implicarea mea, partidul poate fi stabilizat și poate avea un moral ridicat și își poate recăpăta încrederea că, în perioada următoare, ne putem organiza serios ca anul electoral să fie unul de succes și va fi. Nu vreau să îl implic pe Victor Ponta, în aceste discuții, îl implică alții. Eu sunt prieten și camarad cu Victor Ponta din 2010. Am fost și rămân prietenul lui și cu fapta, și cu gândul și astăzi, și mâine, și toată viața. Niciodată nu o sa fac ceva împotriva lui Victor Ponta, dimpotrivă", a declarat Liviu Dragnea.
Comitetul Executiv Naţional al PSD este convocat pentru miercuri, la ora 15.00, pentru a lua o decizie privind conducerea interimară a partidului. După demisia lui Victor Ponta din funcţia de preşedinte al PSD, interimatul la şefia PSD este asigurat de Rovana Plumb.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Liviu Dragnea Victor Ponta
Locații: București
Organizații: Partidul Social Democrat (PSD)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)