Drept la replică al Ministerului Justiției față de un articol de opinie publicat de Valerian Stan și punctul de vedere al editorialistului ActiveNews
Compartimentul de Comunicare al Ministerului Justiției ne-a remis cu maximimă rapiditate un drept la replică în urma publicării ieri de către ActiveNews a articolului de opinie „Ministrul Justiției, bodyguard politic. Situațiunea (CXIV)”, semnat de colaboratorul nostru, Valerian Stan. Redăm integral dreptul la replică al Ministerului, după punctul de vedere al dlui Valerian Stan:
Valerian Stan: Scurte precizări
În
cursul zilei de ieri, după ce am publicat articolul care făcea referire
inclusiv la faptul că de 9 zile nu am acces la unul din dosarele
electronice de la Judecătoria Sectorului 1 (și tocmai - curios! - în cel
în care l-am chemat în judecată pe președintele Senatului, colegul de
partid al ministrului Justiției), MJ a trimis redacției un drept la
replică. Fapt salutar în principiu, dat fiind că în ultimii ani
autoritățile statului au dovedit o lipsă de interes practic generalizată față de ce
scrie presa - parcă pe ideea „Câinii latră, ursul
merge”. Colaboratorii ministrului Justiției susțin în principal că
administrarea dosarelor electronice este „în sarcina exclusivă a instanței
de judecată și nu a MJ”. Numai că apoi ei dau detalii despre ce a
comunicat Tribunalul București Ministerului despre problema în cauză.
Tribunal care, ni se spune, administrează și dosarele electronice ale
Judecătoriei în cauză, și care a precizat Ministerului că totul ar fi
fost în regulă. Ce nu spune MJ (și poate că chiar nu știe) e că eu, la
17 ianuarie (ora 12:33), după 6 zile de la data cererii de acces la
dosar, văzând cu nu pot accesa dosarul, am sunat la registratura
Judecătoriei (telefon 021.318.7703), registratură care a verificat dacă
datele mele au fost introduse corect în sistem, și constatând că au
fost, mi-a spus că pentru lămurirea situației trebuie să mă adresez MJ.
Ceea ce am și făcut, în cursul aceleiași zile, cum reține și MJ în
răspunsul său. Urmarea a fost că problema s-a rezolvat efectiv - iar MJ
mi-a comunicat un răspuns - numai după alte 3 zile de așteptare a
accesului la dosar (10 zile în total, deși practica e că accesul se
asigură cam de pe o zi pe alta). Mai exact, MJ mi-a răspuns foarte
prompt numai prin dreptul la replică, deci numai după publicarea
articolului care-l viza în mod critic. Și mi-a răspuns cu inclusiv
explicațiile Tribunalului București - când, în situația în care
atribuția administrării dosarelor electronice ar „aparține exclusiv instanței de judecată”, mi se părea firesc să mă îndrume sec către aceasta.
Drept de replică al Ministerul Justiției
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Valerian Stan
Locații: România
Subiecte: drept la replică
Organizații: Ministerul Justiției Tribunalul Bucureşti
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)