Dublarea alocațiilor copiilor, la mâna lui Iohannis. Camera Deputaților a respins OUG privind amânarea până la 1 august a dublării alocațiilor
Deputații obligă guvernul să dubleze alocațiile copiilor fără să mai aștepte data de 1 august, până la care executivul a amânat această măsură. PSD a anunțat încă de marți seara că va vota împotriva ordonanței de urgență care amână termenul.
Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat, miercuri, legea de respingere a Ordonanței de Urgență prin care dublarea alocațiilor era amânată până la data de 1 august 2020. Este vorba despre proiectul de ordonanță de urgență care prevede prorogarea, până la 1 august 2020, a aplicării prevederilor Legii nr.14/2020 privind dublarea alocațiilor pentru copii. Actul normativ a fost adoptat cu 209 voturi „pentru”, 3 voturi ”împotrivă” și 98 de abțineri.
În luna februarie, ordonanța de urgență fusese respinsă și de către Senat.
Legea va merge acum la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Pe 14 ianuarie, șeful statului a promulgat legea prin care alocațiile pentru copii sunt dublate. Actul normativ fusese adoptat în decembrie 2019 de Parlament, dar, ulterior, Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care dublarea alocațiilor pentru copii se amână până la 1 august.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a cerut atunci amânarea, pe mototiv că sumele necesare pentru majorarea alocațiilor nu au fost prevăzute în buget.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Persoane: Klaus Iohannis
Locații: București
Subiecte: Alocație copii 2020 Alocatii copii
Organizații: Camera Deputaţilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)