Episcopia Hușilor a strâns suma de 15.000 de euro pentru tratamentul lui Rareș Nicolae Diaconu, adolescentul diagnosticat cu o boală cruntă
Cazul adolescentului Rareș Nicolae Diaconu, elev la Liceul „Emil Racoviță” din Vaslui, olimpic la limba franceză, diagnosticat anul trecut cu o formă galopantă de cancer osos, a sensibilizat întreaga comunitate locală și județeană. Pentru salvarea lui Rareș, oamenii au început să lanseze apeluri, în încercarea de a contrbui la strângerea sumei de 80.000 de euro, necesară intervenției chirurgicale.
Un astfel de apel ape public a fost lansat și de Episcopia Hușilor prin Preasfințitul Părinte Ignatie. Cu ajutorul clericilor și credincioșilor din Eparhie și diaspora a fost strânsă suma de 15.000 euro, exceptând donațiile directe, anunță basilica.ro.
Reprezentanții Episcopiei Hușilor mulțumesc „preoților din cele trei protopopiate și credincioșilor care au răspuns cu maximă promptitudine și dăruire apelului”.
„Expresia comuniunii noastre față de Rareș și familia sa este rugăciunea ca Dumnezeu să-l însănătoșească cât mai grabnic, pentru a se întoarce în mijlocul colegilor săi, spre bucuria părinților si a dascălilor”, se menționează pe site-ul Eparhiei Hușilor. „Sprijinul financiar este indispensabil în procesul de însănătoșire si fiecare donație contează! Este un exemplu concret în care trebuie să ne manifestam dragostea creștină și solidaritatea față de aproapele nostru! Prin contribuția fiecăruia, putem să facem diferența! Rares poate recunoaște iubirea lui Dumnezeu din solidaritatea cu care îl sprijinim!”, a fost îndemnul Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, de a ne solidariza și de a dona bani pentru a-l ajuta pe Rareș.
Prin această acțiune Biserica Ortodoxă Română a oferit un răspuns concret la nevoile aproapelui, acesta nefiind un caz singular în care ierarhii, clericii și credincioșii s-au mobilizat pentru ajutorarea semenilor aflați în situații de dificultate.
Biserica Ortodoxă Română este cel mai mare filantrop raportat la contribuția sa în lucrarea socială. Zeci de mii de persoane au beneficiat până în prezent numai de proiectele desfășurate de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.
Prin programul „Donează sânge, salvează o viață!” au fost colectate peste 10 tone de sânge. De asemenea, prin intermediul proiectelor „Sănătate pentru sate” și „Prevenție și educație pentru sănătate” au fost asistate și consiliate în diferite specializări medicale foarte multe persoane din domeniul rural.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: PS Ignatie
Locații: Vaslui
Subiecte: campanii umanitare
Organizații: Episcopia Hușilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)