Erdogan a semnat decretul prin care bazilica Sfânta Sophia redevine moschee
Consiliul de stat, cea mai înaltă instanță administrativă din Turcia, a pronunțat vineri decizia că nu există impedimente la redarea statutului de moschee bazilicii Sfânta Sophia, fostă catedrală bizantină, convertită după 1453 în moschee, dar transformată în muzeu din 1934, potrivit Christianophobie, care citează France24.
La doar două ore după aflarea deciziei judecătorești, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a semnat decretul de redeschidere a lăcașului de cult pentru rugăciunile islamice, potrivit unei postări pe Twitter.
Guvernul islamist al președintelui Erdogan n-a încetat să militeze pentru revenirea la statutul de moschee a fostei catedrale, înmulțindu-și în ultimii ani provocările, prin faptul că a permis desfășurarea unor activități ale cultului musulman în acest monument emblematic al creștinismului.
Decizia controversată a justiției și președinției turce ar putea stârni numeroase și puternice reacții internaționale, la fel cum s-a întâmplat și înaintea adoptării ei.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Războiul împotriva Omului
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști. ACTUALIZARE - Cronici
Scandal monstru la Eurovision. Reprezentanta ”non-binară” a Irlandei a făcut un show satanist care i-a pus pe fugă chiar și pe fani
Manuela Hărăbor spulberă filmul lui Ciprian Mega, ”21 de rubini”: ”O mizerie neo-marxistă. Mă întreb de ce nu apare în film cel care a tăiat și a spânzurat în ultimii ani în interiorul BOR-ului și care încă nu a fost înlăturat, respectiv Vasile Bănescu”
Prof. Ilie Bădescu: 21 de rubini
Recomandările noastre
“Pr. Ciprian Mega a mințit că masonul new-age-ist Dorel Vișan nu mai e în masonerie și mi-a cerut să nu mai spun nimic despre el și senatoarea ezoteristă Șoșoacă până după alegeri” - Pr. Eftimie Mitra revine cu noi dezvăluiri despre cei “21 de rabini”
Filmul lui Ciprian Mega, apărat cu năduf de NEPOMENITORI, schismaticii anti-BOR. Ce cred simplii ortodocși: Filmul este o interferență a zonelor demonice. Un preot nu ar trebui să fie regizor. Trebuie să aleagă: Dumnezeu sau Mamona?
Secțiuni: Știri
Persoane: Recep Tayyip Erdogan
Locații: Constantinopol Turcia
Subiecte: Persecuția creștinilor
Organizații: Președinția Turciei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)