Examenul de „treaptă”, de dinainte de 1989, ar putea reveni în actualul sistem. Ministrul Educației ia în calcul reintroducerea evaluării elevilor în clasa a-X-a
Examenul de treaptă în clasa a X-a este măsura pe care ministrul Educației vrea să o introducă pentru elevii din liceu.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a anunțat recent că examenul de treaptă din vremea comunismului, care făcea trecerea de la clasa a X-a la a XI-a ar putea reveni în actualul sistem. Aceasta pare să fi uitat că din 2020 clasele a XI-a și a XII-a vor deveni obligatorii, potrivit Legii Educației.
Ecaterina Andronescu a precizat că propunerea se va găsi în noua lege a Educației ce va fi supusă dezbaterii publice la sfârșitul lunii ianuarie.
În opinia oficialului, o evaluare la clasa a X-a ar aduce beneficii liceenilor. Concret rata de promovare va crește dacă elevii de liceu vor susține o evaluare intermediară, astfel încât ei să fie mai pregătiți pentru examenul de Bacalaureat.
„Învățământul obligatoriu se termină după clasa a X-a. Teoretic, acolo ar trebui să avem o evaluare, să știm că am încheiat ciclul învățământului obligatoriu. Fără îndoială, o vom pune în dezbatere publică. Și dacă va fi acceptată o asemenea evaluare, ce beneficii ar aduce ea? Examenul de Bacalaureat nu va mai reprezenta materia pe patru ani de zile, care sunt anii de liceu, ci pe ultimii doi ani de zile. Deci, am ușura examenul de Bacalaureat prin această evaluare. Nu știu dacă va rămâne sau nu, după opinia mea, va fi un sprijin pentru cei care trec printr-o asemenea etapă", a spus Andronescu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști. ACTUALIZARE - Cronici
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Ecaterina Andronescu
Subiecte: Legea educației
Organizații: Ministerul Educației Naționale
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)