FOTO. Ceva se întâmplă în Ucraina. Au apărut primele bombardamente. Oficialii de la Casa Albă susțin că Rusia nu doar că nu s-a retras, ci a mai adus 7000 de soldați. Marea Britanie confirmă: Nu am văzut dovezi că Rusia s-a retras
ACTUALIZARE: "Joi dimineață, forțele de ocupație ruse au deschis focul asupra localității Staniția Luhanska, iar obuzele au lovit o grădiniță în care erau copii. În urma atacului au fost rănite două educatoare", a anunțat Comandamentul Forțelor Ucrainene, conform agenției Ukrinform.
Presa locală din Ucraina, Focus, a a confirmat în această dimineață că mai multe bombardamente au avut loc în estul Ucrainei în apropierea zonelor controlate de rebelii sprijiniți de Rusia.
Ziarul ucrainean a precizat că o grădiniță din localitatea Stanțî Lugansk a fost nimerită de focul separatiștilor pro-ruși din Donbass. În grădiniță se aflau copii și educatori care au fost evacuați, potrivit Mediafax.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Joaca de-a războiul pare că a continuat, deși a trecut 16 februarie, data la care serviciile americane ne spuneau că o să înceapă conflictul în Ucraina. Deși Rusia a anunțat ieri retragerea trupelor, oficialii de la Casa Albă și șeful serviciului de spionaj britanic acuză Rusia de minciună și nu exclud o intervenție militară în următoarea perioadă.
"Ieri rușii au anunțat că își retrag trupele de la granița cu Ucraina (...). Acum știm că este fals. De fapt, avem acum confirmat că în ultimele zile Rusia și-a mărit prezența de-a lungul graniței sale cu Ucraina cu până la 7.000 de soldați, dintre care unii au sosit astăzi (miercuri)", a declarat presei un înalt oficial al Casei Albe, sub protecția anonimatului, potrivit Știripesurse.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a susținut, totodată, că numeroasele „povești apărute în presă ale oficialilor ruși și ale mass-media ruse ar putea fi folosite ca pretext pentru o invazie.
În același timp, șeful serviciului de informații al apărării din Marea Britanie a afirmat că Rusia continuă să-și consolideze capacitățile militare în apropierea Ucrainei:
"Nu am văzut dovezi că Rusia și-a retras forțele de la granițele Ucrainei", a declarat Jim Hockenhull, șeful serviciului de informații.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să se întâlnească cu vicepreședintele SUA, Kamala Harris, sâmbătă, la Munchen, deși, inițial, președintele ucrainean intenționa să primească o audiență cu Biden, mai transmite Știripesurse.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (I) - Accelerarea Agendei 2030
Premierul Slovaciei a fost împușcat de un progresist - transportat de urgență la spital - FOTO/VIDEO. Robert Fico s-a exprimat adeseori împotriva Ucrainei lui Zelenski și a războiului susținut de NATO și a respins Tratatul OMS și ”Circul Covid”. UPDATE
Cel mai controversat și discutat film al momentului: 21 DE RUBINI - VIDEO INTEGRAL
Monahul Filotheu Bălan: "Îngerul a strigat" în Do Major este melodie de marș masonic ("Imitare rusă / Astfel tradusă") - VIDEO/DOC
“Pr. Ciprian Mega a mințit că masonul new-age-ist Dorel Vișan nu mai e în masonerie și mi-a cerut să nu mai spun nimic despre el și senatoarea ezoteristă Șoșoacă până după alegeri” - Pr. Eftimie Mitra revine cu noi dezvăluiri despre cei “21 de rabini”
Recomandările noastre
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (I) - Accelerarea Agendei 2030
“Pr. Ciprian Mega a mințit că masonul new-age-ist Dorel Vișan nu mai e în masonerie și mi-a cerut să nu mai spun nimic despre el și senatoarea ezoteristă Șoșoacă până după alegeri” - Pr. Eftimie Mitra revine cu noi dezvăluiri despre cei “21 de rabini”
Filmul lui Ciprian Mega, apărat cu năduf de NEPOMENITORI, schismaticii anti-BOR. Ce cred simplii ortodocși: Filmul este o interferență a zonelor demonice. Un preot nu ar trebui să fie regizor. Trebuie să aleagă: Dumnezeu sau Mamona?
O nouă opinie despre filmul lui Ciprian Mega. Pr. Eftimie Mitra: 21 de rubini – artă cinematografică sau propagandă rusofilă? Scandalul din jurul filmului este mai important decât filmul
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri Ucraina
Locații: Marea Britanie Ucraina
Subiecte: Război Ucraina
Organizații: Armata Rusiei Armata SUA Armata ucraineana
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)