Familia Regală rămâne la Palatul Elisabeta. Va plăti pentru folosirea imobilului
Familia Regală rămâne la Palatul Elisabeta și după data de 5 februarie, când ar fi urmat să elibereze imobilul, în schimbul unei chirii lunare. Situația va continua așa până când se va ajunge la o concluzie în urma discuțiilor dintre Casa Regală și RA-APPS, potrivit consilierului Radu Ghinea.
„În prezent, sunt în curs discuții între Casa Majestății Sale și RA-APPS privind situația Palatului Elisabeta. Pe durata acestor discuții, Familia Regală va continua activitățile publice la Palatul Elisabeta și va plăti o sumă lunară reprezentând contravaloarea folosinței imobilului”, a declarat, pentru Mediafax, Radu Ghinea, consilier la Casa Regală.
Potrivit legii, după moartea Regelui Mihai I, moștenitorii săi aveau la dispoziție 60 de zile pentru a elibera Palatul Elisabeta, imobil care fusese oferit Regelui ca locuință de protocol în timpul vieții.
Pe 20 ianuarie, Andrew Popper, Șef al Casei Regale, susținea că legea privind Casa Regală trebuie adoptată de Parlament, menționând că Familia Regală are discuții cu Guvernul privind găsirea unei soluții intermediare privind Palatul Elisabeta. Popper a precizat că au fost discuții și cu partidele politice.
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat luni că susține în continuare proiectul referitor la noul statut al Casei Regale, menționând însă că decizia în privința Palatului Elisabeta va fi luată de Guvern.
"Nu renunțăm la acest proiect (privind statutul Casei Regale - n.r.)”, a afirmat Dragnea, întrebat în legătură cu proiectul inițiat împreună cu președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Locații: București Palatul Elisabeta
Organizații: Familia Regală a României RA-APPS
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)