Fiul lui Gheorghe Dincă, urmărit penal pentru două infracțiuni de loviri și alte violențe, după ce a agresat jurnaliști. Una dintre victime a avut nevoie de 2-3 zile de îngrijiri medicale
Fiul lui Gheorghe Dincă este urmărit penal de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, pentru două infracțiuni de loviri și alte violențe, după ce a agresat jurnaliști. Una dintre victime a avut nevoie de 2-3 zile de îngrijiri medicale, potrivit news.ro
”Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București au dispus la data de 20.12.2019 punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Dincă Gheorghe Daniel sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 1 C.p. și art. 193 alin. 2 din C.p., ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p. (două persoane vătămate), acuzațiile fiind aduse la cunoștința inculpatului, în temeiul art. 309 C.p.p”, a transmis, vineri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București.
Potrivit procurorilor, în 17.12.2019, în jurul orei 15:00, în timp ce se aflau în spatele Ministerului Comunicatiilor și Societății Informaționale din București, inculpatul Dincă Gheorghe Daniel ar fi agresat fizic două persoane, lovindu-le în zona capului. Una dintre victime a avut nevoie de2-3 zile de îngrijiri medicale.
”În cauză față de inculpatul Dincă Gheorghe Daniel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile”, au mai transmis procurorii.
Incidentul a avut loc marți, când un jurnalist a sesizat, printr-un apel la 112, faptul că el, precum și alți colegi din presă au fost loviți de către un bărbat pe care doreau să-l intervieveze.
Ulterior, Poliția Capitalei a anunțat că fiul lui Gheorghe Dincă, care dispăruse după aceste agresiuni, a fost prins și dus la audieri.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Știri
Persoane: Gheorghe Dincă
Locații: Caracal
Subiecte: Cazul Caracal
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)