Focar de Covid pe un vas de croazieră, unde intră doar persoanele vaccinate cu două doze. 48 de pasageri au fost infectați
Patruzeci și opt de persoane care se aflau la bordul vasului de croazieră Royal Caribbean Symphony of the Seas au fost testate pozitiv pentru COVID-19, deși Royal Caribbean cere tuturor persoanelor cu vârsta de peste 12 ani să prezinte dovada vaccinării pentru a se îmbarca pe navele sale, scrie Epoch Times.
Operatorul de croazieră a precizat duminică că fiecare persoană care a fost testată pozitiv pentru virus a intrat imediat în carantină. Alte șase persoane care au fost depistate pozitiv au debarcat de pe navă când aceasta a acostat în Florida și au fost duse acasă, a precizat compania.
Pasagerii care au fost testați pozitiv pentru COVID-19 au avut simptome ușoare sau au fost asimptomatici, a confirmat purtătorul de cuvânt al Royal Caribbean, Lyan Sierra-Carro, pentru presa locală.
"Am fost notificați de CDC că un oaspete de la bordul croazierei noastre (din 4 decembrie) a fost testat pozitiv și a fost identificat cu varianta Omicron", a adăugat Sierra-Caro într-o declarație pentru mass-media.
Potrivit unei declarații publicate pe site-ul Royal Caribbean, oaspeții care au vârsta de 12 ani și mai mult trebuie să prezinte dovada că au fost vaccinați împotriva COVID-19 pentru a se îmbarca în croazieră.
"Toți oaspeții Royal Caribbean cu vârsta de 12 ani și mai mult trebuie să prezinte dovada vaccinării împotriva COVID-19, cu ultima doză de vaccin administrată cu cel puțin 14 zile înainte de plecare. Copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani care au fost vaccinați pot prezenta dovada vaccinării complete și pot urma protocoalele pentru oaspeții vaccinați", precizează Royal Caribbean.
Acesta adaugă: "Fiecare oaspete trebuie să fie vaccinat cu cel puțin două doze, cu excepția cazului în care oaspetele a primit vaccinul Johnson & Johnson cu o singură doză. Această îndrumare este conform CDC din SUA și nu se vor face excepții, chiar dacă țara de reședință a oaspetelui a autorizat un regim de vaccin cu o singură doză pentru un vaccin cu două doze."
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Locații: Caraibe
Subiecte: infectați de la vaccinați
Organizații: CDC
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)