Gabriela Firea renunță la vinieta Oxigen după sondajul de pe Facebook
Primarul general Gabriela Firea a anunțat marți că renunță la taxa oxigen, ca urmare a rezultatului sondajului realizat pe Facebook, în care i-a întrebat pe bucureșteni dacă sunt de acord cu această măsură. Edilul spune că a primit aproape 60.000 de comentarii, iar cei mai mulți dintre oameni s-au pronunțat împotriva introducerii vinietei. „Decizia este chiar dacă cu sufletul neîmpăcat, dar cu respect față de cetățeni: Renunț la vinieta antipoluare. Renunț la această vinietă pentru că trebuie să îi ascult pe toți bucureștenii”, a declarat Gabriela Firea.
Firea a mai precizat că în cele cinci zile de consultare, pe parcursul cărora i-a invitat pe bucureșteni să se pronunțe în ceea ce privește vinieta Oxigen, postarea sa a avut 2,5 milioane vizualizări, 60 - 70% din regiunea București-Ilfov. Din cele peste 60.000 de comentarii, 90% s-au pronunțat în defavoarea vinietei.
Potrivit primarului general, au fost transmise și 5.000 de mail-uri, iar la sediul PMP au fost depuse 1.500 de petiții împotriva restricțiilor de trafic și a vinietei.
Totodată, au fost depuse 430 de plângeri prealabile din partea unor persoane fizice sau juridice la direcțiile de specialitate ale Primăriei Capitalei, vizând de asemenea anularea vinietei.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Știri
Persoane: Gabriela Firea
Locații: București
Subiecte: Taxa de poluare Vinietă București
Organizații: Primăria Generală București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)