Generalul Radu Theodoru face prin ActiveNews un Apel către Românce: Intrați în Arenă!
Veteranul de Război Radu Theodoru, General Maior Aviator, cu gândirea sa strategică, a ajuns la concluzia că partea bărbătească a neamului românesc și-a pierdut din vigoarea de odinioară. Dacă în perioada războiului, ofițerii intelectuali și țăranii soldați erau în stare să meargă zeci de kilometri prin viscol și cu câteva boabe de mâncare pentru a dezrobi pământurile sfinte ale Basarabiei de hoardele bolșevice, astăzi, bărbații - cel puțin cei din București -, par să nu mai poate merge nici până în Piața Victoriei, cu automobilele personale 4x4 cu scaune încălzite electric, pentru a-și da jos ridicola mască în fața Guvernului de stânga camuflată ajuns la putere în România. Așadar, Generalul consideră că trebuie să facă acest Apel la românce, pentru a schimba fața României. Să dea Dumnezeu să fie auzit de cât mai multe de frumoasele și puternicele noastre Doamne!
Îi prezentăm Apelul mai jos și vom reveni mâine cu opinia bravului român despre chestiunea zilei, a anului dar, sperăm, nu și a deceniului: Vaccinurile anti-Covid.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Radu Theodoru (General)
Locații: România
Subiecte: model de femeie creștină
Organizații: Poporul Român
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)