Guvernul Orban începe regionalizarea fără a mai modifica Constituția: Județele, înlocuite cu regiuni în organigrama unor ministere
Ministerul de Interne, Ministerul Muncii și Ministerul Fondurilor Europene plănuiesc eliminarea structurilor județene și înlocuirea cu structuri regionale. Această reorganizare are loc în absența unei strategii unitare, convenite la nivelul întregului guvern, informează G4Media. Structurarea teritoriului pe regiuni în loc de județe nu poate fi însă realizată fără modificarea Constituției, precizează sursa citată, amintind că noua guvernare vrea o reformă administrativă masivă, așa cum au sugerat în ultimele luni atât premierul Orban, cât și președintele Iohannis.
Marcel Vela, ministrul de Interne, a vorbit deja de mai multe ori despre faptul că în aceste zile sunt analizate la nivelul ministerului mai multe măsuri de reorganizare a activității din toate structurile militare sau civile. El a indicat că e adeptul regionalizării, dând ca exemplu Inspectoratul General al Jandarmeriei, care a propus o structură regională în locul celei județene, așa cum e la Poliția de Frontieră.
La Ministerul Muncii vizate pentru reorganizarea din județe în regiuni sunt: Inspecția Muncii, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Toate sunt organizate în acest moment pe județe, dar ar putea fi organizate pe regiuni.
Al treilea domeniu in care guvernul Orban ar putea descentraliza și organiza administrația pe baze regionale este gestionarea fondurilor europene din Programul Operațional Regional (POR), adică acea linie de finanțare adresată comunităților locale și din care, de obicei, atrag fonduri europene, notează sursa citată.
Reamintim că încă din primul mandat, Klaus Iohannis promitea reluarea unei discuții serioase legate de regionalizare, sugerând că actuala hartă administrativă a României trebuie schimbată. În programul său electoral, Iohannis susținea că actuala împărțire administrative teritorială a României datează din perioada comunistă și transformările prin care a trecut nu i-au alterat fondul.„Discuția asupra procesului de regionalizare a pornit fără obiective și evaluări foarte clare. S-au încetățenit câteva stereotipuri: de pildă, că regionalizarea este cerută de Uniunea Europeană, ceea ce nu este adevărat”, scria în programul electoral al lui Iohannis.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (I) - Accelerarea Agendei 2030
Scandal monstru la Eurovision. Reprezentanta ”non-binară” a Irlandei a făcut un show satanist care i-a pus pe fugă chiar și pe fani
Manuela Hărăbor spulberă filmul lui Ciprian Mega, ”21 de rubini”: ”O mizerie neo-marxistă. Mă întreb de ce nu apare în film cel care a tăiat și a spânzurat în ultimii ani în interiorul BOR-ului și care încă nu a fost înlăturat, respectiv Vasile Bănescu”
Reacțiunea: 21 de rubini - un film smintitor
Războiul împotriva Omului
Recomandările noastre
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (I) - Accelerarea Agendei 2030
“Pr. Ciprian Mega a mințit că masonul new-age-ist Dorel Vișan nu mai e în masonerie și mi-a cerut să nu mai spun nimic despre el și senatoarea ezoteristă Șoșoacă până după alegeri” - Pr. Eftimie Mitra revine cu noi dezvăluiri despre cei “21 de rabini”
Filmul lui Ciprian Mega, apărat cu năduf de NEPOMENITORI, schismaticii anti-BOR. Ce cred simplii ortodocși: Filmul este o interferență a zonelor demonice. Un preot nu ar trebui să fie regizor. Trebuie să aleagă: Dumnezeu sau Mamona?
O nouă opinie despre filmul lui Ciprian Mega. Pr. Eftimie Mitra: 21 de rubini – artă cinematografică sau propagandă rusofilă? Scandalul din jurul filmului este mai important decât filmul
Secțiuni: Știri
Persoane: Ludovic Orban Marcel Vela
Subiecte: Regionalizarea României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)