Guvernul a dat ISU puterea de închide imediat cluburile cu probleme
Guvernul a adoptat marți o ordonanță de urgență prin care permite Inspectoratului pentru Situații de Urgență să închidă și să sigilieze localurile în care se constată încălcări grave ale măsurilor de securitate la incendiu, informează Agerpres.
"Ordonanța de urgență introduce o singură modificare făcută la lege: închiderea propriu-zisă și sigilarea nu se mai fac de către administrator sau de alte persoane. Se fac direct de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Asta înseamnă că cel care constată aceste încălcări grave trece inclusiv la închidere. (...) Pentru remediere se solicită ridicarea sigiliului temporar — să vină constructorii sau cine trebuie să facă lucrarea—, după care vin pompierii, constată și din nou va putea să activeze după ce obține autorizația nouă", a explicat Arafat, la Palatul Victoria.
El a apreciat că prin modificările introduse marți "va fi mult mai rapidă și mai corectă aplicarea legii".
Potrivit lui Arafat, până acum pompierii puteau să sesizeze neregulile și să recomande patronilor cluburilor remedierea lor.
"Nu puteau să sigileze și să închidă. Plecau și persoana putea să continue activitatea. Acum două motive vor opri această persoană (să continue activitatea — n.r.): că va deveni infracțiune și riscă un proces penal. Acum pompierii vor închide cu sigiliu (...) și înseamnă că, dacă rupe sigiliul pompierilor, e o încălcare gravă a legii și este penal", a explicat secretarul de stat în MAI.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Știri
Persoane: Raed Arafat
Subiecte: Explozie club Colectiv Bucureşti
Organizații: Guvernul României ISU
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)