Guvernul a decis: Centrele de plasament vechi vor fi desființate până în anul 2021
Guvernul a adoptat, miercuri, un act normativ care prevede desființarea centrelor de plasament vechi pentru copiii aflați în grija statului. Din 2021 copiii aflați sub protecție socială vor locui în case și apartamente de tip familial, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
„În ședința de guvern de astăzi (miercuri-n.r), la propunerea ministerului Muncii și Justiției Sociale, Guvernul a adoptat un act normativ prin care se modifică și se completează Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Principalele schimbări vizează dezinstituționalizarea copiilor până la finalul anului 2020, încurajarea plasamentului în familie sau la rude, prin acordarea unei indemnizații de sprijin, și interzicerea instituționalizării copiilor în centre de plasament, așa cum le știm în acest moment existente în țara noastră. Actul normativ adoptat de guvern introduce obligația autorităților de la nivel local, dar și a furnizorilor privați de servicii sociale, de a închide centrele de plasament de tip vechi sau de a reorganiza serviciile de tip rezidențial până pe 31 decembrie 2020. După data de 1 ianuarie 2021 copiii vor primi îngrijire adecvată în case de tip familial , unde vor fi îngrijiți maximum 12 copii în fiecare casă sau în apartamente de tip familial, unde vor fi îngrijiți maximum șase copii în fiecare apartament”, a anunțat Nelu Barbu, la finalul ședinței de Guvern.
Reprezentanții centrelor de plasament care refuză desființarea acestora riscă amendă între 3000 și 10.000 de lei. Decizia guvernului a fost luată după ce s-a constatat în timp că plasamentul în familie sau la o persoană, o rudă, este mai eficient pe termen mediu și lung pentru copiii separați de familie, a adăugat Barbu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Știri
Locații: București
Subiecte: Centru de plasament
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)