Horia Simu, retinut de DNA într-un dosar cu prejudiciu de peste 55 de milioane de euro
Omul de afaceri Horia Simu a fost reţinut joi noapte de procurorii DNA într-un dosar privind despăgubirea ilegală pentru un imobil din Capitală, prin care s-ar fi produs un prejudiciu de peste 55 de milioane de euro.
Simu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, procurorii cerând arestarea preventivă a acestuia. Afaceristul a fost adus, joi noapte, la sediul central al DNA pentru audieri, după ce în cursul zilei au avut loc percheziţii la locuinţa sa. La scurt timp, el a fost reţinut de procurori.
DNA arată într-un comunicat transmis vineri dimineață că în cuprinsul unui raport întocmit cu nerespectarea standardelor și legislației, "valoarea totală la care a fost evaluat imobilul supus despăgubirii (teren în suprafață de 97.509 metri pătrați situat în București, în zona cartierului Militari), s-a ridicat, conform expertului evaluator, la suma de 128.276.015 euro (1315, 53 euro/mp) echivalentul a 466.770.763 lei, prin supraevaluarea acestuia cu 55.144.265 euro, echivalentul a 200.658.951 lei, prejudiciind bugetul de stat cu această sumă, și facilitând obținerea unor foloase patrimoniale necuvenite de către inculpatul Simu Horia, în același cuantum".
"De precizat este faptul că, inculpatul Simu Horia a sprijinit și înlesnit nerespectarea prevederilor legale de către președintele, vicepreședintele și membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin depunerea la dosarul de despăgubire a mai multor documente prin care s-au justificat necorespunzător realității o stare de sănătate precară și o identificare greșită a terenului în scopul acreditării ideii de "imposibilitate de restituire în natură” și de „urgență” în soluționarea dosarului", se mai arată în comunicatul citat de Cotidianul.
Horia Simu Schiopu este considerat unul dintre cei mai mari cumpărători de drepturi litigioase pe Legea 10/2001. Simu și afaceristul Stelian Gheorghe sunt printre cei mai mari beneficiari ai unor drepturi litigioase din partea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).
Horia Simu deține singura companie producătoare de cupru din România, Cuprom București.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Știri
Persoane: Horia Simu
Subiecte: Lupta anticorupţie
Organizații: DNA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)