Icoana făcătoare de minuni de la Nicula, în procesiune pe străzile din Cluj-Napoca și Bistrița
Arhiepiscopia Clujului anunță că va scoate în procesiune Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, vineri, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.
Icoana făcătoare de minuni de la Nicula va fi scoasă în procesiune în orașele Cluj-Napoca și Bistrița.„Pentru a oferi o mângâiere sufletească bolnavilor, care suferă în spitale sau la casele lor de pe urma noului coronavirus, dar și pentru a-i întări pe medici și pe cei care muncesc în spitale pentru ușurarea suferințelor fraților noștri, Arhiepiscopia Clujului va scoate în procesiune Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, în ziua de vineri, 24 aprilie 2020, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei.
Icoana va fi purtată în procesiune, într-o mașină, în spațiul deschis din spate, în Cluj-Napoca, în intervalul orar 10-12 și în Bistrița, în intervalul orar 15-17. Mașina care va purta Icoana va merge, în intervalul menționat, fără oprire în zona spitalelor și a principalelor biserici.
„Credincioșii, medicii, personalul medical, precum și pacienții sunt rugați să respecte cu strictețe măsurile de siguranță sanitară și de distanțare, să nu iasă din case sau spitale, ci să urmărească întreaga procesiune de la ferestre, rugându-se Maicii Domnului.
Prin acest gest, Arhiepiscopia Clujului vrea să-i asigure pe toți de întreaga solidaritate sufletească, de rugăciunile ierarhilor și ale preoților pentru tot sufletul creștinesc cel necăjit și întristat și mai ales de binefăcătoarea mijlocire a Sfintei Fecioare, prin icoana sa făcătoare de minuni, care aduce mângâiere în credință și întărire în nădejde", mai precizează Arhiepiscopia Clujului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Locații: Bistriţa Năsăud Cluj-Napoca Mănăstirea Nicula
Organizații: Arhiepiscopia Clujului
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)