Igor Dodon declară război „Centenarului Unirii”
Președinția Republicii Moldova a declară război „Centenarului Unirii”. Președintele Igor Dodon a sesizat Serviciul de Informații și Securitate pentru că într-un raion se sărbătorește Centenarul Unirii.
Maxim Lebedinschi, consilierul în domeniul juridic și relații instituționale al președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, a sesizat Serviciul de Informații și Securitate (SIS) în legătură cu faptul că, în raionul Ialoveni, de lângă Chișinău, liderul local a dispus organizarea mai multor activități „de masă” sub genericul „Anul 2018 – Centenarul Unirii”, potrivit deschide.md.
Lebedinschi a publicat pe Facebook documentul adresat directorului SIS Vitalie Pârlog, în care afirmă că „există pericolul chemărilor publice la schimbarea ordinii constituționale, ba chiar la violarea integrității teritoriale”, „acțiuni calificate în legislația penală a Republicii Moldova drept uzurpare a puterii în stat”.
Contactat de către portalul Deschide.md, președintele raionului Ialoveni, Anatolie Dimitriu, a declarat că va continua activitățile dedicate Centenarului Marii Uniri, indiferent la cine vor mai apela socialiștii: „Dumnealui [Maxim Lebedinschi – nota red.] nu acceptă adevărul istoric. Dacă tare doresc, pot să vină să mă demită și să semnez o dispoziție să sărbătorească la Ialoveni revoluția octombristă din 1917 sau semnarea Pactului Ribentrop – Molotov. Altceva n-am ce să le spun. Acesta este un eveniment foarte important: 100 de ani. Au fost discuții și între guvernele R. Moldova și României privind activități comune cu ocazia Centenarului. Avem un șir de evenimente comune cu partenerii din România în acest sens, unde vom semna și acorduri. Socialiștii n-au ce face. Dacă doresc, să scrie la SIS și peste tot”.
La Ialoveni, se va sărbători „Anul 2018 – Centenarul Unirii” pe tot parcursul anului curent, prin mai multe evenimente educative și cultural-sportive, potrivit dispoziției semnate de președintele raionului, Anatolie Dimitriu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Persoane: Igor Dodon
Locații: Moldova
Subiecte: Centenarul Unirii Servicii secrete
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)