În Quebec, părinții au protestat împotriva obligării elevilor de a purta mască, în ajunul deschiderii noului an școlar
Peste o mie de persoane au demonstrat duminică în Quebec împotriva purtării de măști la școală, care este obligatorie începând cu vârsta de 10 ani în scolile din provincia francofonă a Canadei, informează Smart Radio.
„Ne-am adunat pentru a transmite guvernului să nu se atingă de copii și că masca pentru cei de zece ani nu are sens”, a declarat unul dintre organizatorii protestului, Eric Duhaime, citat de Radio Canada.
Pe lângă contestatarii purtării măștilor în general, s-au alăturat manifestației și părinții copiilor, care au venit să protesteze în ajunul începerii anului școlar împotriva deciziei autorităților de a impune măști la școală pentru elevii de zece ani sau mai mari.
Ministrul Educației din Quebec, Jean François Roberge, a anunțat recent că elevii cu vârsta de peste 10 ani ar trebui să poarte masca în transportul școlar, precum și în locuri comune din școlile din Quebec, dar că le pot scoate odată instalați în sălile de curs.
Aceasta este doar una dintr-un șir de manifesații împotriva impunerii purtării măștilor, desfășurate în ultimele săptămâni la Quebec și la Montreal.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Persoane: Eric Duhaime Jean François Roberge
Locații: Canada
Organizații: Ministerul Educației din Quebec
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)