În anul Centenarului, departamentul responsabil de organizarea aniversării a 100 de ani de la Marea Unire este REORGANIZAT. Ministrul Culturii l-a REVOCAT pe secretarul de stat care se ocupa de Centenar
Paul Cotîrleț, coordonator al departamentului din cadrul guvernului care organizează Centenarul Marii Uniri, a fost revocat din funcție din cauza „lipsei unui concept unitar și a unor obiective coerente”. Decizia a fost luată de ministrul Culturii și Identității Naționale, George Ivașcu și a venit în urma primului Comitet Interministerial dedicat pregătirii Centenarului Marii Uniri, convocat marți de premierul Viorica Dăncilă.
Potrivit unui comunicat remis Mediafax, „George Ivașcu a prezentat o analiză a stadiului actual al proiectelor și o evaluare a situației Departamentului Identitate Națională (cu atribuții în organizarea Centenarului Marii Uniri), precum și un Document Programatic privind Strategia aniversării Centenarului, conținând conceptul, principiile, temele și tipurile de acțiuni dedicate acestui mare eveniment”.
Comunicatul Ministerului Culturii subliniază că „activitatea desfășurată până în prezent de acest departament nu a avut un concept unitar, cu principii, teme, acțiuni bine definite și nici criterii de selecție, obiective coerente sau reprezentative, astfel că, până în prezent, nu se poate definitiva o listă finală a proiectelor finanțabile”.
În consecință, ministrul Ivașcu a dispus reorganizarea Departamentului Identitate Națională, „în vederea creșterii eficienței, expertizei și profesionalizării activității acestuia”, și revocarea din funcție a secretarului de stat Paul Claudiu Cotîrleț, coordonator al acestui departamentului.
Paul Claudiu Cotîrleț, în vârstă de 29 de ani, conducea din noiembrie 2017, Departamentul Centenar, având funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii. El fusese numit coordonator al tuturor evenimentelor prin care România va sărbători 100 de ani de la Marea Unire, iar presa relata la acel moment că Paul Cotîrleț a mărturisit că a ales cariera de politician când și-a dat seama că nu mai poate ajunge un fotbalist de un anumit nivel.
Bâlbâielile autorităților române și lipsa unor strategii clare privind organizarea aniversării a 100 de ani de la Marea Unire au început încă de anul trecut, când, la jumătatea anului, fostul Cabinet condus de Mihai Tudose anunța că activitățile și structurile Departamentului Centenar, aflate în cadrul aparatului de lucru al Guvernului și în subordinea prim-ministrului, se vor desființa, iar departamentul va trece la Ministerul Culturii și Identității Naționale.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Persoane: George Ivașcu Viorica Dăncilă
Subiecte: Anul Centenarului Centenarul Unirii
Organizații: Departamentul Centenar Guvernul României Ministerul Culturii
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)