În timp ce specialiștii în sănătate din Norvegia nu recomandă doza de rapel anticovid și spun categoric că nu s-ar vaccina, Rafila propagă în continuare inocularea cu a patra doză
Ministrul Sănătății din Norvegia, Ingvild Kjerkol, a aprobat doza de rapel anticovid pentru categoria de vârstă 18-64 de ani, dar fără să emită o recomandare generală. Nici guvernul, nici Institutul de Sănăntate Publică nu au emis o recomandare în această direcție, susține NRK.
Astfel, este la latitudinea fiecărui individ să decidă dacă trebuie sau nu să ia vaccinul.
Întrebat dacă are de gând să se vaccineze, specialistul în controlul infecțiilor, Einar Sagberg, din Drammen, a răspuns:
-Nu, nu am de gând să fac asta. Am fost recent infectat cu Covid-19, dar oricum nu aș face această doză de rapel.
Cu toate acestea, în România, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că la finalul lunii noiembrie vor sosi în țară primele doze de vaccin anti-COVID-19 adaptat la „variantele” Omicron BA4 și BA5 și că se va vaccina cu doza a patra împotriva acestei boli.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Alexandru Rafila Ingvild Kjerkol
Subiecte: doză de rapel Vaccin coronavirus
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)