Încă un deces subit la volan. Bărbat de 39 de ani, mort în traficul din Constanța, sub ochii copilului său în vârstă de 10 ani
Tragedie în Constanța. Un bărbat de 39 de ani care se afla la volanul mașinii a murit în trafic, chiar sub ochii fiului său. Incidentul s-a petrecut joi seară, la intersecția străzii Soveja cu bulevardul Tomis, transmite Constanța 100%.
Bărbatul era în mașină, la semafor, moment în care i s-a făcut rău. Un cetățean l-a văzut și a sunat la 112.
La fața locului au fost trimise două ambulanțe SMURD. Medicii i-a acordat primul ajutor, dar în zadar.
„Bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare. A fost declarat decedat.”, a declarant Oana Manoilă, purtător de cuvânt al ISU Dobrogea.
Fiul său, în vârstă de 10 ani, care se afla în mașină, a fost preluat de bunici, care au ajuns rapid la fața locului, anunță adevarul.ro.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Social Știri
Locații: Constanţa
Subiecte: moarte subită
Organizații: IPJ Constanța
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)