Încă un om în minus în partidul PLUS: „Pentru Dacian Cioloș am intrat, din cauza lui Dacian Cioloș am ieșit. Partidul lui Cioloș (și numai al lui), făcut pe persoană fizică”
Scandalul din partidul PLUS, condus de Dacian Cioloș, continuă. În urma demisiilor, lui Gima și Fițiu, forțați de Dacian Cioloș să plece din PLUS, din noua construcție politică pleacă acum și Valentin Naumescu, fost membru al PNL. Acesta și-a anunțat decizia printr-o postare pe pagina sa de socializare: „pentru Dacian Cioloș am intrat, din cauza lui Dacian Cioloș am ieșit. Am crezut sincer și mult în Dacian. Nu este însă ceea ce părea a fi”.
Profesorul Valentin Naumescu il atacă dur pe Dacian Cioloș, susținând că ia decizii discreționare în partid și încearcă să-și promoveze prietenii, scrie evz.
Redăm mai jos postarea lui Naumescu publicată pe Facebook:
„RESPECT, GEORGE GIMA! În acest moment, prin derapajele grave de la valorile și standardele unui partid de esență liberală, DACIAN CIOLOȘ SE PLASEAZĂ MULT SUB NIVELUL MAJORITĂȚII MEMBRILOR PLUS! Decizii discreționare, ultracentralizare, lipsă de transparență decizională, încercarea de promovare la nivel central și local a unor prieteni personali, pe care nimeni din partid nu-i văzuse până atunci. Am fost 10 zile membru al PLUS și am demisionat înainte de Convenția Națională, când am aflat câteva dintre propunerile locale ale Liderului, pentru Consiliul Național. Am semnalat pe pagina personală de Facebook, cu o zi înainte, ceea ce a spus ieri George Gima. Nu ne-am consultat unul cu celălalt. George nu văzuse postarea mea, nefiind publică. Rămân atașat valorilor și principiilor de esență liberală menționate în Manifestul Platformei România 100. Sunt membru fondator al România 100 Cluj-Napoca și am fost primul moderator al comunității locale a Platformei civice. PLUS are mii de oameni foarte valoroși, care au crezut că valorile enunțate pot fi respectate și în practica politică internă și care nu s-au gândit o clipă că vor ajunge într-un partid condus autocratic. A avea ca obiectiv lupta anti-PSD nu justifică tăcerea, compromisurile interne, acoperirea derapajelor grave ale Liderului.
ZECE ZILE ÎN PLUS. DE CE AM INTRAT, DE CE AM PLECAT DIN "PARTIDUL LUI CIOLOȘ"? Răspunsul meu e simplu: pentru Dacian Cioloș am intrat, din cauza lui Dacian Cioloș am ieșit. Am crezut sincer și mult în Dacian. Nu este însă ceea ce părea a fi. Nu regret că am crezut în acest proiect. Era corect formulat. Din nefericire, PLUS mi s-a părut în ziua demisiei chiar "Partidul lui Cioloș" (și numai al lui), făcut pe persoană fizică. Acum știu că m-am înșelat: PLUS este partidul lui George Gima și al celor care gândesc liber și demn, întocmai ca George. Pe mine mă vor ataca acum exaltații și naivii care mai cred în capacitatea lui Dacian Cioloș de a fi în primul rând un lider credibil pentru propriul partid. CURAJ, GEORGE GIMA! VIITORUL ESTE AL TĂU!”, a scris Naumescu, pe Facebook.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Persoane: Dacian Cioloș
Locații: București
Subiecte: Partidul lui Cioloș
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)