Inspecția Judiciară s-a autosesizat în cazul înregistrărilor cu șefa DNA
ACTUALIZARE 12:18 Inspecția Judiciară s-a autosesizat, demarând verificări, după ce au apărut înregistrări audio cu Laura Codruța Kovesi în timp ce discuta cu procurorii din subordine, cărora le-ar fi cerut să ajungă la premier. Decizia inspecției, după o discuție cu ministrul, au precizat surse ministeriale citate de Mediafax.
Ministrul demisionar al Justiției, Tudorel Toader, a afirmat luni că nu are pârghiile necesare pentru a verifica veridicitatea înregistrărilor în care apare procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. El a precizat că înregistrările cu șefa DNA ar putea fi expertizate tehnic pentru verificarea autenticității, conform Mediafax.
„Am auzit și eu aseară în spațiul public această dezbatere controversată, destul de puternică, intensă, cu privire la aceste dialoguri pe care le-ar fi purtat doamne Kovesi. Nu am pârghii necesare pentru a verifica eu verificitatea înregistrărulor. Vom sesiza Inspecția Judiciară pentru a verifica veridicitatea acelor interceptări. Dacă Inspecția Judiciară nu are posibilitatea verificării autenticității înregistrărilor și conținutului, evident vom găsi celelalte proceduri legale, inclusiv expertize tehnice. Propunerea mea este să așteptăm verificările în funcție de care vedem măsurile care pot și trebuie luate”, a declarat Tudorel Toadel.
Întrebat dacă va cere revocarea din funcție a Laurei Codruța Kovesi, în cazul în care se va dovedi că înregistrările sunt reale, Toader a răspuns: „Propunerea mea este (...) să așteptăm verificările necesare funcție de care vedem măsurile care pot și care trebuie să fie luate. (...) Nu răspund la situații ipotetice. După ce trecem prima etapă a verificărilor vedem ce este de făcut”.
Codruța Kovesi, apare în mai multe înregistrări, difuzate duminică seara de RTV, în cadrul unor ședințe cu procurorii din subordine. În una dintre acestea i-ar spune lui Jean Uncheșelu că își dorește să "decapeze" instituțional dosarul cu casele și să ajungă la premier.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Persoane: Laura Codruța Kovesi Tudorel Toader
Subiecte: Anchete DNA Dosar Ponta DNA
Organizații: DNA Ministerul Justiției
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)